În seara aceea, când secția s-a liniștit și lumina palidă a lunii se prelingea pe pereți, am stat cu ochii deschiși, ascultând respirația lină a fetiței mele. Mihai dormea pe scaun, cu capul lăsat într-o parte, iar telefonul meu, pe noptieră, părea să pulseze în întuneric. N-am mai avut curajul să-l ating. Dar cuvintele lui Andrei îmi răsunau în minte, ca un ecou care nu voia să tacă.
A doua zi, când am fost externată, totul părea normal. Mihai era atent, grijuliu, îmi purta geanta, m-a ajutat să urc în mașină. Totuși, ceva la el mi se părea schimbat. Privirea. Zâmbetul. Deveniseră… calculate.
Când am ajuns acasă, m-a întâmpinat mirosul de flori proaspete și o pancartă pe care scria „Bine ai venit acasă, mami!”. Mama și sora mea pregătiseră totul. Ar fi trebuit să fie o zi fericită. Dar în spatele zâmbetului meu, o neliniște tăcută creștea.
În noaptea următoare, n-am reușit să dorm. Mihai ieșise „să plimbe câinele”, dar câinele dormea la picioarele patului. Am coborât tiptil, iar lumina din birou era aprinsă. Ușa era întredeschisă, și am auzit vocea lui. Vorbea la telefon, dar tonul era rece, tăios.
„Nu, nu acum. O să rezolv după botez. Da, știu cât datorez. Ai răbdare.”
Mi s-a tăiat respirația. Am făcut un pas înapoi, iar podeaua a scârțâit. Mihai a deschis ușa brusc, iar când m-a văzut, a zâmbit fals.
„Te-ai trezit, iubito? Mă gândeam la firmă, la niște plăți.”
Am dat din cap, dar mintea mea era plină de întrebări. Ce datorii? Cui? Și de ce acel ton nervos, plin de teamă?
În zilele următoare, am început să-l privesc altfel. Fiecare apel ascuns, fiecare ieșire „scurtă”, fiecare mesaj șters — totul părea o piesă dintr-un puzzle care începea să capete sens.
Până când, într-o dimineață, am primit un plic sub ușă. Fără expeditor. Înăuntru, erau câteva poze. Mihai, într-o parcare, vorbind cu doi bărbați în trening, ținând în mână o servietă. Și un bilețel:
„Ți-am spus. Nu-l cunoști cu adevărat.”
Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. În clipa aceea, am înțeles că Andrei nu încerca să mă rănească, ci să mă avertizeze.
În loc să-l înfrunt direct, am decis să aflu adevărul singură. Am apelat la un prieten din poliție, care m-a ajutat să verifice. Și într-o săptămână, am primit răspunsul. Mihai era implicat într-o rețea care spăla bani printr-o firmă de construcții. Firma lui.
Am simțit că totul se prăbușește. Bărbatul care îmi jura iubire în fiecare seară trăia o viață dublă.
Nu am vrut scandal. Nici să-mi distrug familia proaspăt formată. Așa că am așteptat momentul potrivit. Când am strâns dovezile, le-am dus direct la poliție. A doua zi, Mihai a fost arestat.
Când l-au luat, nu a spus nimic. Doar m-a privit cu ochii plini de furie și durere.
M-am întors acasă, am luat fetița în brațe și am plâns. Nu de tristețe, ci de ușurare. Pentru prima dată după mult timp, simțeam că sunt liberă.
Și în acea liniște grea, telefonul a vibrat din nou. Un singur mesaj, de la Andrei:
„Acum știi.”
L-am privit lung, apoi am șters mesajul. M-am uitat la fetița mea și am zâmbit. Nu mai aveam nevoie de trecut. Aveam viitorul meu — curat, sincer și plin de lumină.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.