Elena tremura din tot trupul. Ținea copilul strâns la piept, ca și cum brațele ei ar fi putut opri lumea întreagă să-l atingă. Asistenta încerca s-o liniștească, dar ochii Elenei nu se desprindeau de Daniel.
— Uită-te la mine, îi spuse ea. Uită-te, Daniel! Tu chiar vrei să-mi iei copilul?
Bărbatul ridică încet privirea. În ochii lui nu mai era iubirea de altădată, ci o frică rușinoasă și o urmă de vinovăție.
— E mai bine așa… murmură el.
Elena izbucni în râs. Un râs amar, care făcu toată lumea să încremenească.
— Mai bine pentru cine? Pentru tine? Pentru amanta ta? Pentru mama ta care m-a urât din prima zi?
Paznicii făcură un pas înainte, dar asistenta îi opri.
— Doamnă, trebuie să vă liniștiți…
— Nu, zise Elena cu o forță neașteptată. Nu mai tac.
Și, cu o mișcare bruscă, smulse hârtiile de pe pat și le rupse în două.
— Pe astea să le semneze Valentina! Eu nu mă vând pe bani murdari!
Soacra, albă la față, se repezi spre ea, dar paznicii o opriră. Daniel o apucă de braț.
— Las-o, mamă. Hai să plecăm.
Valentina își mușca buza, simțind că scena nu mergea după cum plănuise.
— Las-o în pace, spuse Daniel, cu o voce stinsă.
Când ușa s-a închis în urma lor, Elena a izbucnit în lacrimi. Dar nu de slăbiciune. Era durerea amestecată cu o hotărâre rece.
După ce a fost externată, s-a întors într-un apartament modest, cu pereți reci și cutii de carton pe jos. Nu mai avea nimic. Sau așa credeau ei.
În noaptea aceea, a deschis un seif ascuns în spatele unei tablouri vechi. Înăuntru erau câteva dosare, acte de proprietate și un laptop. A atins ușor o fotografie cu tatăl ei — un om simplu, dar cu o minte de afacerist.
— Tată, ai avut dreptate. Cândva o să afle toți cine sunt cu adevărat.
În anii ce au urmat, Elena a crescut singură copilul. Ziua lucra într-un birou mic de contabilitate, iar noaptea scria, planifica și calcula. Firma pe care o moștenise în tăcere, pe numele unei rude, a început să crească rapid. Investițiile au dat roade. Trei ani mai târziu, averea ei depășea câteva miliarde de lei.
Nimeni din familia fostului soț nu știa. Până într-o zi.
Elena a primit o invitație la o licitație caritabilă. Când a ajuns acolo, Daniel era și el prezent — alături de Valentina, acum soția lui. Compania lor era falimentară, iar el încerca să atragă investitori.
Când Elena a pășit în sală, în rochia ei simplă, dar elegantă, toți s-au oprit din vorbit. Daniel a clipit neîncrezător.
— Elena…?
Ea a zâmbit calm.
— Doar doamna Popescu, investitor principal la eveniment.
Valentina a înroșit până la urechi. Daniel părea că nu mai respiră.
Elena s-a apropiat de masa centrală, a semnat un cec de un milion de lei și l-a întins organizatorului.
— Pentru copiii abandonați. Ei merită o șansă, nu ca unii care o risipesc.
Privirea i s-a oprit pe Daniel doar o secundă. Apoi s-a întors cu eleganță și a plecat.
Afară, aerul serii era curat și liniștit. Mașina neagră aștepta la intrare. Înăuntru, Nicolae, acum un băiețel de trei ani, o privea cu ochii mari.
— Mami, ai terminat treaba?
Ea l-a luat în brațe și l-a sărutat pe frunte.
— Da, iubire. Am terminat. De azi, începem o viață nouă.
A privit o clipă spre cer, simțind cum trecutul dispare în noapte.
Nu mai era femeia umilită din spital. Era femeia care învățase că puterea adevărată nu stă în bani, ci în demnitate.
Și, pentru prima dată după mult timp, a zâmbit cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.