Când am ajuns, sala era deja plină. Aerul mirosea a parfum scump și a vin alb, iar râsetele false pluteau peste muzica tare. M-am strecurat printre grupurile de colegi care vorbeau despre cifre, strategii și concedii în Grecia.
Nu mă simțeam în largul meu. M-am apropiat de bar și am cerut un suc, încercând să par ocupat. Și atunci am văzut-o. Elisa.
Părea desprinsă dintr-o reclamă la eleganță. Rochie neagră, simplă, dar perfectă. Părul ușor ondulat, iar privirea… rece, dar neliniștită. Pentru prima dată, părea că ceva o tulbură.
Am vrut să întorc privirea, dar ochii ei m-au găsit. Într-o clipă, a venit spre mine. Toți s-au întors după ea, curioși. Când a ajuns în fața mea, mi-a prins brațul și a spus încet, dar hotărât:
— Prefă-te că ești iubitul meu. Te rog.
N-am înțeles nimic. Am clipit, dar ea deja mă trăgea după ea prin mulțime.
— Elisa, ce faci? am întrebat-o în șoaptă.
— Mai târziu. Zâmbește acum.
M-a dus până la un grup de oameni eleganți, cu pahare de șampanie în mână. Un bărbat în vârstă o privea cu o insistență care spunea tot.
— Tată, fă cunoștință cu iubitul meu, Iulian, a spus ea calm, ținându-mă de braț.
Am simțit cum mi se usucă gura. Tatăl ei?
Bărbatul a ridicat o sprânceană și m-a privit de sus până jos. Am întins mâna, tremurând ușor.
— Încântat, domnule Caron, am reușit să spun.
Elisa zâmbea fals, iar tatăl ei a schițat un zâmbet politicos, dar rece.
— Asistentul tău? a întrebat el.
— Iubitul meu, a repetat ea, apăsând fiecare cuvânt.
A urmat o tăcere lungă. Apoi, bărbatul a dat din cap, și-a golit paharul și s-a îndepărtat fără alt cuvânt.
Când am rămas singuri, am izbucnit:
— Ce-a fost asta?!
Elisa a oftat adânc.
— E complicat, Iulian. Tatăl meu vrea să mă logodească cu cineva din firmă. Un partener mai în vârstă. Dacă nu joc rolul ăsta, îmi pierd poziția.
Am rămas mut.
— Și eu ce câștig? am întrebat, mai mult ca să câștig timp.
Ea s-a apropiat și mi-a spus la ureche:
— Trei luni de concediu plătit. Și o recomandare care îți poate deschide orice ușă.
Am înghițit în sec. Era o nebunie, dar și o șansă.
Am dat din cap.
— Bine. Să jucăm.
Zilele care au urmat au fost un haos controlat. Elisa mă lua de braț prin birou, îmi zâmbea în public, îmi scria mesaje în fața colegilor. Lumea bâzâia de zvonuri, iar eu devenisem dintr-odată omul pe care toți îl observau.
Dar în serile lungi, când repetam „povestea noastră” pentru a nu greși detaliile, am început să o văd altfel. Dincolo de masca de gheață era o femeie obosită, vulnerabilă, dar curajoasă.
Și fără să-mi dau seama, jocul s-a transformat într-o realitate pe care nu o mai puteam opri.
Când tatăl ei a venit într-o dimineață la birou, însoțit de partenerul acela pe care voia să i-l impună, Elisa mi-a luat mâna și a spus, cu o siguranță care m-a făcut să tremur:
— Pe mine nu mă mai poate cumpăra nimeni, tată. Eu am ales deja.
În acel moment, pentru prima dată, am simțit că nu mai eram pionul din jocul ei. Eram parte din poveste. Iar pentru o clipă, între privirile tăioase și aplauzele false, Elisa mi-a zâmbit sincer.
Un zâmbet cald, rar, ca o promisiune că unele povești, oricât de nebune, pot schimba un destin.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.