Sofia a rămas nemișcată câteva clipe. Simțea cum îi tremură mâinile, dar nu din frig. Din rușine. Din furie. Din neputință. Își mușca buza de jos, încercând să-și țină lacrimile, știind că dacă plânge, va fi doar un alt motiv de râs pentru ei.
A întors privirea spre Edi, care încă râdea, ținând telefonul prietenului în mână. Niciunul nu părea rușinat. Pentru ei fusese doar un joc. O distracție de o seară.
Sofia și-a ridicat tava, a pus-o pe masă cu o mișcare calmă, aproape elegantă, apoi s-a întors și a ieșit din sală. Nu a spus niciun cuvânt. Nu avea rost.
În vestiar, s-a privit în oglindă. Bluza îi era lipită de piele, rimelul curgea pe obraji, iar părul, odinioară prins perfect, era ud și lipit de frunte. A inspirat adânc și a șoptit doar atât: „Ajunge.”
A doua zi dimineață, la ora cinci, soțul ei, Andrei, primea un telefon. Unul dintre oamenii lui îi trimisese un clip video care circula deja pe internet. Titlul: „Ospătărița care a fost stropită cu Cola de fiul unui milionar”.
Andrei a privit ecranul fără să spună nimic. A recunoscut-o imediat pe Sofia. Sângele i s-a urcat la cap.
— Cine sunt ei? a întrebat calm, dar vocea îi vibra.
— Familia Marcu, patronii firmei Marlo Development, a răspuns omul din fața lui.
Andrei și-a aprins o țigară și a zâmbit amar.
— Atunci o să avem o discuție… de familie.
În aceeași seară, vila familiei Marcu era plină de mașini scumpe. O petrecere privată, muzică, lumini. Edi râdea din nou, cu un pahar de whisky în mână. Nu știa că la poartă, trei mașini negre se opriseră deja.
Ușa s-a deschis și Andrei a intrat, flancat de doi bărbați masivi. Toată lumea s-a oprit.
— Care e Edi? a întrebat el simplu.
Tânărul, surprins, s-a ridicat.
— Eu sunt. Dumneavoastră cine…
N-a apucat să termine. Andrei l-a privit direct în ochi, cu o liniște care îngheța aerul.
— Sunt soțul femeii peste care ai aruncat Cola.
Cuvintele au căzut grele ca plumbul. Liniștea a fost totală.
Andrei a făcut un pas mai aproape, iar Edi s-a clătinat în spate. Nu era nevoie de violență. Doar privirea acelui bărbat spunea tot.
— Îți place să umilești femei? a întrebat el, calm.
Edi a încercat să spună ceva, dar nu i-a ieșit niciun sunet.
— Azi ai noroc. Sofia mi-a spus să nu-ți fac nimic. A zis că vrea doar să te privești în oglindă și să-ți fie rușine toată viața.
Andrei s-a întors și a plecat, lăsând în urmă o tăcere mai grea decât orice pedeapsă.
A doua zi, clipul dispăruse de pe internet. Familia Marcu a emis o scuză publică, iar Edi a fost trimis „în străinătate” pentru o vreme. Sofia și-a dat demisia din hotel și a început să lucreze la o cofetărie mică din cartier.
Nu mai purta uniformă, ci un zâmbet sincer. Și de fiecare dată când clienții o tratau cu respect, își amintea de noaptea aceea nu ca de o umilință, ci ca de momentul în care și-a recâștigat demnitatea.
Pentru că uneori, răzbunarea adevărată nu înseamnă să lovești înapoi. Înseamnă să te ridici mai puternic, cu capul sus, și să le arăți celor care te-au călcat în picioare că nu te-au doborât.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.