Valentina a rămas câteva secunde pe gânduri, privindu-i chipul micuței. Obrajii ei erau roșii, iar hainele păreau prea mari, ca și cum nimeni nu mai avusese grijă să-i cumpere ceva potrivit de multă vreme.
— Hai să mergem în bucătărie, bine? Poate găsim ceva bun.
Melissa a ezitat, dar când Valentina i-a întins mâna, fetița i-a prins degetele cu o neîncredere timidă. Coborâră împreună scările, în timp ce casa uriașă părea pustie, rece și plină de ecouri. În bucătărie, Valentina a găsit un frigider plin, dar copilul s-a uitat la el ca și cum n-ar fi avut voie să-l atingă.
— Pot să iau ceva? — a întrebat ea în șoaptă.
— Sigur că poți, puiule. Aici nu trebuie să ceri voie să mănânci.
Valentina i-a făcut un sandviș și a turnat un pahar cu lapte. Melissa a început să mănânce încet, ținând privirea în jos, de parcă se temea să nu fie certată.
— Tatăl tău nu e acasă, așa-i? — a întrebat Valentina cu blândețe.
— Nu… el lucrează… tot timpul pleacă.
Copila a oftat adânc, iar Valentina a simțit un nod în gât. Știa prea bine cum e să crești fără cineva care să te apere. Crescuse și ea într-un orfelinat, unde un cuvânt blând era o raritate.
— Și mama ta?
— Mama a murit… Eu eram mică.
Liniștea care a urmat a fost apăsătoare. Valentina s-a apropiat și i-a șters o lacrimă.
— Acum ești în siguranță, bine? Promit.
Din clipa aceea, ceva s-a schimbat între ele. În fiecare zi, Valentina își făcea treaba prin casă, dar avea mereu un ochi la fetiță. O ajuta la teme, o învăța cântece, îi punea mâncare caldă. Când Fabiana se întorcea acasă, totul se schimba.
Mama vitregă ridica tonul pentru orice, o pedepsea pe Melissa pentru lucruri mărunte, iar Valentina, deși încerca să nu intervină, uneori nu mai suporta.
Într-o seară, când milionara a venit mai devreme decât de obicei, a găsit bucătăria plină de miros de plăcintă și râsete. Melissa amesteca compoziția cu un tel mic, iar Valentina îi cânta încet.
— Ce-i asta?! — a strigat Fabiana, trântind poșeta pe masă. — Ți-am spus clar că nu vreau murdărie în bucătărie!
Melissa s-a ascuns imediat în spatele Valentinei.
— Doamnă, nu e nicio murdărie, doar…
— Nu te băga! — a tăiat-o scurt Fabiana. — Fata asta are nevoie de disciplină, nu de povești și prăjituri!
Valentina a simțit cum îi clocotește sângele.
— Are nevoie de iubire, doamnă, nu de frică!
Cuvintele au atârnat în aer, grele, interzise. Fabiana a încremenit pentru o clipă, apoi a ridicat mâna, dar Valentina i-a prins încheietura la timp.
— Nu mai faceți asta, vă rog. E doar un copil.
Fabiana s-a retras furioasă, a ieșit din bucătărie și s-a încuiat în dormitor, trântind ușa. Valentina a rămas nemișcată, cu fetița strâns lipită de ea.
A doua zi, dimineața, o mașină luxoasă a oprit în fața vilei. Din ea a coborât un bărbat în costum, cu aer grăbit și ochii obosiți — domnul Radu, tatăl Melissei.
Carmen l-a întâmpinat la ușă, dar înainte să spună ceva, Valentina a apărut cu fetița de mână. Melissa a fugit spre el, dar s-a oprit brusc când Fabiana a coborât scările, prefăcându-se zâmbitoare.
— Dragă, ce surpriză! — a spus ea, apropiindu-se. — Am avut niște probleme cu ea, dar… totul e sub control.
Radu s-a aplecat spre fiica lui, observând vânătăile fine de pe brațe.
— Ce s-a întâmplat aici?
Fabiana s-a bâlbâit, inventând o poveste despre o cădere pe scări, dar Valentina nu a mai rezistat.
— Nu s-a împiedicat, domnule. A fost pedepsită. Copila nu a făcut nimic greșit.
În cameră s-a lăsat o tăcere grea. Fabiana a încercat să răspundă, dar Radu și-a întors privirea spre Valentina, apoi spre fiica lui.
— E adevărat? — a întrebat el încet.
Melissa a dat din cap, cu ochii plini de lacrimi.
Bărbatul s-a ridicat, înmărmurit.
— Ieși din casa mea, Fabiana. Acum.
Femeia a rămas blocată, dar tonul lui nu lăsa loc de discuție. În câteva minute, a plecat, trântind ușa după ea.
Când liniștea s-a așternut, Radu s-a întors spre Valentina.
— Mulțumesc că ai avut grijă de ea. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine.
Valentina a zâmbit ușor și a privit spre Melissa, care o ținea de mână strâns.
— Nici nu trebuie să-mi mulțumiți, domnule. Uneori, un copil are nevoie doar de cineva care să-l asculte… și să-l iubească.
Din acea zi, viața din vilă s-a schimbat. Plânsul s-a transformat în râsete, iar în locul fricii, în sfârșit, a venit liniștea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.