Amalia Enache, de urgență la spital. Prezentatoarea TV a fost operată în urmă cu câteva ore: „Eram convinsă că fac un infarct”

Amalia Enache este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite prezentatoare de știri din România. De-a lungul carierei sale, vedeta a câștigat simpatia multor oameni care îi sunt alături indiferent de situație. Recent, prezentatoarea TV a avut nevoie de îngrijirea medicilor și a fost operate de urgență.

Amalia Enache, de urgență pe masa de operații
Amalia Enache este foarte activă pe rețelele de socializare, loc în care ține legătura cu cei ce o apreciază. În urmă cu puțin timp, aceasta postat în mediul online un mesaj care i-a îngrijorat pe fanii săi. Se pare că prezentatoarea TV a suferit o intervenție chirurgicală, după ce a avut dureri insuportabile în zona bilei, care au fost atât de mari încât la un moment dat a crezut că face infarct.

Vedeta a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost consultată de mai mulți medici și supusă unei operații de urgență, mai exact o intervenție de colecistectomie. Blondina a ținut să precizeze că acum este bine și că va reveni în curând pe micile ecrane, dar și să le mulțumească tuturor celor care s-au ocupat de starea ei de sănătate.

„Am trecut azi dimineață printr-o intervenție chirurgicală, colecistectomie, la Spitalul Universitar.

Deja sunt în salon, cu inima plina de recunoștință pentru medicul chirurg, un medic tânăr care m-a preluat aici și în care am avut de la bun început deplină încredere. Mulțumiri întregii echipe, au fost multi oameni care m-au examinat, de la camera de gardă, gastrologie, ecografie, cardiologie, dar si celor de la Ambulanța București. P.S.: Durerile sunt atât de atroce în aceasta criză de colecist, încât eu eram convinsă că fac un infarct. Ne vedem curând, zic eu”, a spus prezentatoarea TV pe rețelele de socializare.