Sebastian a zâmbit calm, fără să se lase tulburat. Și-a deschis încet geanta de piele, scoțând un teanc gros de bancnote. Le-a așezat pe tejghea, cu gestul unui om obișnuit cu munca grea, dar sigur pe el.
Toți au amuțit. Zgomotul tastaturilor, pașii, chiar și muzica discretă din fundal s-au oprit parcă pentru o clipă.
„Sunt suficienți pentru trei nopți?”, a întrebat el liniștit, privind direct în ochii lui Marius.
Directorul a clipit, pierzându-și pentru prima dată aerul de superioritate. „D-da, desigur…”, bâigui el. „Imediat pregătim formalitățile…”
Carla, rușinată, s-a aplecat să-l ajute pe Sebastian cu actele. Iar când mâinile li s-au atins pentru o clipă, a simțit pielea aspră, muncită, a unui om care nu cunoscuse niciodată luxul, dar care purta în el o demnitate rară.
Câteva minute mai târziu, Sebastian a primit cheia apartamentului de lux. Marius a încercat să-și recapete autoritatea, dar privirile celor din jur îl făceau să se simtă mic.
Când liftul s-a închis, o rumoare s-a răspândit printre angajați. „Ai văzut cât avea în geantă? Parcă era un film!” a șoptit Carla.
Dar nimeni nu știa încă adevărul.
A doua zi dimineață, o coloană de mașini negre a oprit în fața hotelului. Din prima a coborât un bărbat în costum închis, care a cerut să vorbească cu „domnul Sebastian Pop”. Pe buzele tuturor s-a așternut o uimire amestecată cu teamă.
Marius a coborât în grabă. „Este clientul din apartament”, a spus cu o voce nesigură.
Când secretarul s-a prezentat, a înmânat o carte de vizită. „Domnul Pop este proprietarul lanțului de pensiuni ‘Ardealul Verde’. A cumpărat hotelul Grand Palace acum două săptămâni.”
Cuvintele au căzut ca un trăsnet. Carla și ceilalți angajați au rămas fără glas.
Marius s-a albit la față. Îi tremurau mâinile. „Cum… cum adică proprietarul?”
Secretarul l-a privit rece. „Exact cum am spus. Domnul Pop e noul proprietar. Și a venit personal să vadă cum sunt tratați oamenii simpli aici.”
În acel moment, Sebastian a coborât din lift. Nu mai purta cămașa în carouri, ci o haină curată, simplă, și același zâmbet liniștit. S-a oprit în fața lui Marius și a spus calm:
„Să știi, domnule director, că banii nu fac un om bogat. Caracterul îl face. Am vrut doar să văd cât respect mai are lumea pentru munca cinstită.”
Apoi s-a întors către Carla. „Tu ai fost singura care, măcar o clipă, a zâmbit sincer. De azi înainte, ești noua directoare de recepție.”
Marius și-a lăsat capul în jos, incapabil să scoată un cuvânt.
Sebastian a privit în jurul holului de lux și a adăugat: „De azi, acest hotel va primi oricine vine cu inimă curată, fie că are costum scump sau haine de muncă. Pentru că adevărata eleganță începe din suflet.”
A ieșit apoi pe terasă, privind orașul care se trezea încet la viață.
Soarele îi lumina chipul obosit, dar senin. Nu avea nevoie să dovedească nimănui nimic. Își știa valoarea.
Și toți cei care îl judecaseră, în acea dimineață, au învățat o lecție pe care n-o vor uita niciodată: niciodată să nu subestimezi un om simplu — s-ar putea să fie cel care îți plătește salariul.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.