…În clipa următoare, tata a ridicat paharul, pregătit să arunce și mai multă otravă în fața tuturor, dar unchiul Toma a făcut doi pași înainte. Mi-a făcut un semn discret, un gest mic, dar apăsător, care mi-a întors stomacul pe dos. Am simțit plicul în buzunarul sacoului, greu ca o piatră. Nu știam ce era în el, dar știam deja că nu era ceva obișnuit.
Am inspirat adânc. Îmi tremurau degetele.
Bogdan mă privea cu un zâmbet batjocoritor, convins că eram doar decorul urât al propriului lui spectacol. Oamenii din jur chicoteau, șoptind între ei, de parcă ar fi asistat la un moment savuros pentru bârfă. Niciunul nu vedea furtuna care se pregătea.
Tata și-a dreaptat glasul, pregătit să dea lovitura finală. Dar înainte să poată rosti vreun cuvânt, am desfăcut plicul.
Hârtia foșnea atât de tare încât câțiva invitați s-au întors surprinși.
Cuvintele de pe pagină mi-au lovit privirea ca un trăsnet.
Și, pentru o clipă, am uitat să respir.
Era un document oficial. Semnat. Ștampilat. Autentic.
Iar la rubrica „Moștenitor unic”… era numele meu.
Nu Bogdan.
Nu imperiul pe care îl prezentase lumii ca fiind al fratelui meu.
Totul… îmi revenea mie.
Simțeam cum sângele îmi urcă în urechi. Îmi tremurau genunchii. Unchiul Toma a înclinat capul, confirmând ceea ce tocmai citisem.
Atunci am ridicat privirea spre tata.
Fix în momentul acela, el m-a văzut ținând hârtia. Privirea i s-a stins instant. Paharul i-a alunecat din mână și s-a spart pe podea. Un sunet ascuțit a umplut sala.
Oamenii s-au oprit din râs. Liniștea s-a așternut ca o pătură grea.
— Mihai… pune jos hârtia aia, a spus tata, încercând să-și recapete autoritatea, dar vocea îi tremura.
— De ce? am întrebat calm, deși în mine era un haos. — Ai uitat ce ai semnat?
Bogdan a început să râdă, convins că era o farsă.
— Lasă teatrul, măi frate — a zis el. — Tata nu te-ar pune nici portarul firmei.
Unchiul Toma a înaintat, iar glasul lui răsunat ferm:
— Documentul e real. Și e valabil. Radu, ai crezut că poți să-l arzi, dar ai uitat că legea cere două exemplare. Pe celălalt l-am păstrat eu.
Tata a încremenit. Livia s-a ridicat în picioare, cu mâna acoperindu-și gura.
Mulțimea murmură. Bogdan se înroșise la față, incapabil să înțeleagă ce se întâmpla.
Eu însă… simțeam cum pentru prima oară în viața mea aveam aer în plămâni.
— Știi de ce am făcut-o? — a spus tata, încercând o ultimă fărâmă de control. — Pentru că n-ai avut niciodată ambiție. N-ai fost ca Bogdan.
— Nu, tată — i-am răspuns. — N-am fost ca el. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Un murmur de uimire s-a ridicat din sală. Unchiul Toma a făcut un pas în spate, lăsându-mă să vorbesc.
— Toată viața ai vrut un soldat, nu un fiu. Ai vrut pe cineva care să-ți continue războaiele, nu pe cineva care să construiască ceva bun. Dar uite cum se întoarce roata…
Am ridicat hârtia.
— Aici nu scrie că trebuie să preiau imperiul. Scrie doar că îmi aparține. Și știi ce? O să-l refac după capul meu. Fără umilințe. Fără frică. Fără aroganță.
Tata a înțepenit. Bogdan a făcut un pas, dar mama l-a tras înapoi cu o forță neașteptată.
— Ajunge, Bogdan — i-a spus ea. — Ajunge.
Chipul lui tata s-a strâns de parcă îmbătrânise zece ani într-o secundă.
Eu am coborât de pe scenă. Pentru prima oară, oamenii îmi făceau loc, nu ca unui invizibil… ci ca unui om care tocmai își revendicase dreptul.
Unchiul Toma a pus mâna pe umărul meu.
— Să nu uiți niciodată — mi-a șoptit — că nu sângele îți definește valoarea, ci alegerea de a nu deveni ca ei.
Am ieșit pe terasă. Aerul rece de seară m-a lovit în față și am simțit… eliberare.
Nu câștigasem doar un imperiu.
Câștigasem în sfârșit viața mea.
Și, pentru prima dată, eram hotărât să o trăiesc după propriile reguli.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.