Era o dimineață de toamnă cu ceață subțire și aer rece, care mirosea a mere și pământ reavăn. Pe marginea drumului, lângă o pădurice de nuci, stătea o femeie bătrână, cu basmaua strânsă sub bărbie și cu mâinile roase de ani de muncă. Avea o tarabă mică din lemn, pe care o împodobise cu ce avea mai frumos din grădina ei: mere roșii ca sângele, nuci, borcane cu dulceață, și câteva buchețele de flori de toamnă.
O chema mamaie Ileana, dar toți din sat îi spuneau simplu: „mamaie de la tarabă.” Nu avea mult, dar avea mereu un zâmbet cald și o vorbă bună pentru oricine oprea.
— Ia, mamă, gustă un măr, e copt din grădina mea, fără chimicale, doar cu binecuvântare! spunea ea, oferind fructul cu mâini tremurânde, dar curate ca sufletul ei.
Într-o zi, un băiat de vreo 10 ani s-a oprit lângă tarabă. Era slab, cu haine ponosite și ochi mari, albastru-cenușii. Privea merele, dar nu întindea mâna.
— Ți-ar plăcea un măr, măi băiete? a întrebat mamaia.
— Da… dar n-am bani, a zis el rușinat, privind în jos.
Mamaia a zâmbit.
— Ei, și? Crezi că pământul ăsta îmi cere bani când îmi dă roadele lui? Ține, mamă, ia-l, și să-ți fie cu noroc!
Băiatul a luat mărul, dar lacrimile i s-au strâns în ochi.
— Mulțumesc… mamaie, a spus încet.
Apoi, zi de zi, băiatul a început să treacă pe la tarabă. Mai ajuta la strâns, mai ștergea praful, mai aranja merele. În timp, mamaia și-a dat seama că pentru el, taraba nu era doar un loc unde se vindeau fructe — era locul unde găsise grijă și căldură, așa cum nu mai simțise de mult acasă.
Anii au trecut. Mamaia a îmbătrânit și mai mult, iar mâinile îi tremurau tot mai tare. Într-o toamnă, n-a mai venit la tarabă. Oamenii s-au întrebat ce s-a întâmplat.
Dar într-o dimineață, acolo, la marginea drumului, a apărut o tarabă nouă, mai mare, plină de fructe și flori. Lângă ea, un bărbat tânăr, îmbrăcat curat, cu ochi albastru-cenușii, aranja merele cu grijă. Pe un colț al mesei, stătea o fotografie înrămată: mamaie Ileana, zâmbind, cu basmaua ei albă și mâinile pline de viață.
Pe o bucată de lemn scria simplu:
„La taraba la mamaie — locul unde bunătatea nu se vinde, se dă din inimă.” ❤️
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.