…și în clipa aceea, în mijlocul bucătăriei prăbușite, Radu a simțit cum tot ce credea că știe despre familia lui se clatină.
A închis ochii o secundă. Doar una. Dar ajungea.
Imaginile cu Valeria, slăbită, desculță, mâncând pâine veche, îl loveau din nou și din nou.
A deschis ochii și a privit în jur.
Casa în care pusese sute de mii de lei, casa în care trebuia să fie liniște, râsete, miros de mâncare caldă… arăta ca o ruină.
— „Mara, tu trebuia să ai grijă de ea…” a spus, dar vocea i s-a frânt.
Mara s-a prăbușit pe scaun, cu capul în mâini.
— „Știu… știu… dar nu m-am descurcat… M-am simțit singură… abandonată… Și apoi… am început să beau…”
Nu voia să audă. Nu atunci. Nu după ce își găsise copilul flămând.
Radu a inspirat adânc, a scos telefonul și a format numărul unei firme de curățenie.
A vorbit scurt, apăsat, ca un om care nu mai avea timp de pierdut.
Apoi s-a întors spre Mara.
— „Nu poți să mai rămâi aici. Nu așa. Nu în starea asta.”
— „Nu mă da afară…” a șoptit ea.
— „Nu te dau afară. Dar mergem la spital. Azi. Acum.”
Mara a început să plângă.
Nu un plâns frumos, nu un plâns de film.
Era un plâns urât, sacadat, al unui om care și-a pierdut busola.
Radu n-a mai spus nimic.
S-a întors la etaj, unde Valeria stătea încă pe podea, cu pâinea în mână.
Când a intrat, și-a șters repede lacrimile cu dosul palmei, de parcă se temea să nu fie certată.
Radu s-a așezat lângă ea și a luat-o în brațe.
De data asta, ea nu s-a mai ferit. Dar nici nu s-a lipit de el.
Era ca un animal rănit, care nu mai știe dacă să fugă sau să rămână.
— „Tati, tu pleci iar?”
Întrebarea asta l-a lovit mai tare decât tot ce văzuse.
— „Nu, puiule. Acum rămân. Nu mai plec nicăieri.”
Valeria a dat din cap încet, fără să-l creadă cu adevărat.
Radu s-a ridicat, i-a luat o pereche de papucei, haine curate și a coborât cu ea în brațe.
În bucătărie, Mara încă plângea, cu fața ascunsă.
— „Ne ducem la doctor. Toți trei.”, a spus el hotărât.
— „Și după?”, a întrebat Mara printre sughițuri.
Radu s-a uitat la ea, apoi la Valeria, apoi din nou la ea.
A vrut să spună „după vedem”, dar nu voia să mintă.
— „După… dacă vrei să mai faci parte din viața noastră, o să fie multă muncă. Multă. Dar nu voi lăsa familia asta să se rupă fără să luptăm.”
Pentru prima dată în multe luni, Mara a dat din cap hotărât.
Au ieșit toți trei din casă.
Aerul rece de toamnă i-a lovit în față.
Radu a simțit că respiră după mult timp.
Valeria a strânsu-l de gât, timid.
Primul semn că încă avea o șansă.
La spital, doctorii i-au explicat Marei că are nevoie de dezalcoolizare și terapie.
Ea a acceptat. Nu s-a certat, nu s-a împotrivit.
Pentru că în sfârșit vedea cât jos ajunsese.
Radu și Valeria au așteptat pe hol.
Au vorbit încet, despre lucruri mici — despre școală, despre pisica de la vecini, despre clătite.
La un moment dat, Valeria a ridicat privirea.
— „Tati… dacă mami se face bine, o să fim ca înainte?”
Radu a zâmbit trist.
— „Nu ca înainte, puiule. Mai bine.”
Pentru că uneori, ca să reconstruiești o familie, trebuie mai întâi să vezi cât de fragilă era.
Și să ai curajul să începi de la zero.
Când au ieșit din spital, Valeria i-a strâns mâna mai tare.
Și Radu, pentru prima dată în trei luni, a simțit că nu mai merge singur.
A avut bani, vile, afaceri.
Dar în ziua aceea a înțeles ceva ce nu înveți în nicio negociere prin Europa:
adevărata avere e familia care te așteaptă acasă — chiar și atunci când casa e în ruine.
Și cu asta, Radu a jurat în sinea lui că nu va mai pune niciodată banii înaintea oamenilor pe care îi iubește.
Așa începea reconstrucția lor.
Nu a fost ușor.
Dar a fost real.
Și a meritat fiecare lacrimă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.