Era o dimineață rece de noiembrie. Cerul era plumburiu, iar orașul, grăbit și indiferent, își ducea rutina ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Lumea mergea spre muncă, spre școală, spre o zi obișnuită — doar că pentru unii, obișnuitul însemna lupta pentru supraviețuire.
În fața unei brutării, stătea un băiețel de vreo 9 ani. Avea o geacă ruptă, pantofi mai mari cu două numere și o privire care ar fi putut opri timpul. Ținea în mână o pungă de plastic în care se zăreau câteva monede și un colț de pâine. Tremura ușor, dar nu cerea nimic. Doar se uita la oamenii care ieșeau din brutărie cu sacoșele pline, sperând că poate cineva îi va zâmbi.
Am trecut pe lângă el, dar nu am putut merge mai departe. Ceva m-a oprit. Poate felul în care ținea pâinea cu grijă, ca pe o comoară. M-am întors.
— Băiete… de ce stai aici?
El s-a uitat în jos și a murmurat:
— Aștept să iasă doamna de la brutărie. Uneori îmi dă cojile de la pâine.
Am simțit un nod în gât. M-am aplecat și l-am privit în ochi.
— Zi sincer, ce faci cu banii din cerșit?
S-a uitat la mine lung, cu o inocență care tăia aerul.
— Îi duc acasă, la mama și la tata.
M-am blocat. Nu m-aș fi așteptat la un răspuns atât de simplu și atât de curat.
— La mama și la tata? Dar… ei de ce nu vin cu tine?
A oftat adânc, iar glasul i s-a frânt ușor.
— Tata e bolnav. Nu mai poate merge. A lucrat la construcții și a căzut de pe schelă. De atunci, nu se mai ridică din pat. Mama are grijă de el, dar n-are serviciu. Eu… eu sunt singurul care poate aduce ceva bani.
Am simțit cum frigul parcă se adâncea în jurul meu, dar nu din cauza vremii. L-am invitat să intre cu mine în brutărie. I-am cumpărat o pâine caldă, o plăcintă cu brânză și o cană de lapte. A mulțumit politicos, dar a mâncat încet, cu grijă.
— Nu mănânci tot? l-am întrebat.
— Nu, domnule. Jumătate e pentru mama. Cealaltă jumătate o duc lui tata.
Am tăcut. M-am oferit să-l conduc acasă. După multă ezitare, a acceptat.
Am mers printr-un cartier vechi, la marginea orașului, printre blocuri părăsite și curți fără lumină. Când am ajuns, a bătut ușor în ușa unei case dărăpănate. O femeie tânără, dar cu chipul împietrit de suferință, a deschis.
— Mamă, ți-am adus ceva, a zis băiatul, scoțând jumătatea de pâine și plăcinta.
Femeia a început să plângă.
— Doamne, iar ai stat în frig…
Apoi m-a privit rușinată:
— Nu știu ce să zic… de două luni nu mai avem curent. Soțul meu e imobilizat, iar ajutorul social nu ajunge nici pentru medicamente.
În cameră, un bărbat palid, cu părul alb prematur, stătea pe un pat vechi, acoperit cu o pătură subțire. Când m-a văzut, a încercat să zâmbească.
— E băiat bun, domnule. N-am avut parte de noroc, dar Dumnezeu ne-a lăsat îngerul ăsta mic.
Am ieșit afară, fără să pot spune nimic. În acea clipă, totul — grijile, goana, micile supărări — au părut ridicole.
A doua zi am revenit, cu o plasă plină de alimente și haine groase. Băiatul m-a privit și a spus:
— Domnule, o să vă dau banii înapoi când o să fiu mare. Promit.
L-am mângâiat pe creștet.
— Nu-mi datorezi nimic, băiete. Doar promite-mi că o să înveți, că o să ai grijă de visul tău.
Anii au trecut. N-am mai auzit de el o vreme. Dar într-o zi, am primit o scrisoare.
„Domnule, sunt Andrei. Poate nu vă mai amintiți de mine, băiatul de la brutărie. Acum sunt student la medicină. Vreau să vă spun că am reușit. Mama e bine, tata a plecat la ceruri, dar știu că e mândru. Ați fost primul om care m-a văzut, nu doar m-a privit. Vă mulțumesc pentru tot.”
Scrisoarea aceea e și acum înrămată pe peretele meu.
De câte ori o citesc, îmi amintesc că uneori o vorbă bună și o pâine caldă pot schimba un destin.
Pentru că băiatul acela, care cerșea în frig, nu voia milă — voia doar o șansă să-și salveze familia.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.