Exact în secunda aceea, privirea Ramonei s-a schimbat. Din aroganță s-a transformat într-o curiozitate neliniștită, apoi într-o mică teamă pe care doar eu o observasem.
Eu însă am rămas calmă. Țineam telefonul la ureche și simțeam cum roata norocului se întoarce încet, dar sigur.
— „Da”, am răspuns zâmbind. „Sunt în hol. Aș avea nevoie de o mică clarificare legată de cazarea noastră.”
În timp ce vorbeam, am simțit cum în obraji mi se ridică o căldură ciudată — nu de rușine, ci de eliberare. Ani de zile am fost tratată ca o povară, ca o intrusă în familia lor „perfectă”. Îndurasem glume, ironii, priviri tăioase. Dar acum, pentru prima dată, aveam un as în mânecă.
Ramona s-a apropiat brusc, încercând să-mi smulgă telefonul privirea.
— „Olivia, nu e nevoie de… exagerări”, șuieră ea printre dinți.
Am ținut telefonul strâns.
— „Ba e foarte nevoie.”
Monica și Robert se făcuseră mici, ca doi copii prinși că au spart ceva. Toma încă se uita mirat, neînțelegând nimic. Așa era el: bun la suflet, dar orbit de mama lui.
— „Doamnă Mândru”, a spus vocea de la telefon, „managerul de la etajul executive suites vine imediat spre dumneavoastră. Avem instrucțiuni clare să vă asigurăm cele mai bune condiții. Stați liniștită.”
Am închis apelul, iar liniștea din jur era aproape comică. Ramona clipea des, ca și cum încerca să proceseze noile informații.
— „Olivia… ce… ce proiect?”, m-a întrebat Toma în șoaptă.
M-am întors spre el calm.
— „Cel despre care n-am mai apucat să-ți povestesc, pentru că mama ta m-a întrerupt de fiecare dată când încercam.”
Am inspirat adânc. Era momentul.
— „Acum un an am intrat într-un program pentru antreprenori. Am dezvoltat un proiect care le-a atras atenția celor de aici, de la Coral B. Ei au ales să mă susțină. De fapt… sunt unul dintre partenerii lor principali pe zona de evenimente corporate. Și da… sunt cazată în zona VIP.”
Ochii Ramonei s-au mărit ca două cepe.
— „Tu? Partener? Aici?”
— „Da, Ramona. Eu.”
În acel moment a apărut managerul. Un bărbat elegant, cu un zâmbet impecabil.
— „Doamnă Mândru, bine ați revenit! Îmi pare rău pentru confuzia creată. Suitele VIP sunt pregătite. Am dori să vă conducem personal.”
Ramona s-a întors spre el.
— „VIP? Pentru ea? Adică… Olivia?”
Managerul a privit-o politicos, dar cu o fermitate care a tăiat tot aerul din jur.
— „Doamna Mândru este unul dintre colaboratorii noștri importanți. Orice membru al familiei sale este binevenit, dar rezervările se fac separat. Ea are acces deplin oriunde dorește.”
Am simțit cum toată nedreptatea strânsă în anii ăia începe să se dizolve. Nu pentru că voiam să mă răzbun, ci pentru că, în sfârșit, cineva din afara familiei vedea adevărul.
— „Sper că nu a fost vreo problemă la recepție”, a continuat managerul. „Am înțeles că s-au împărțit camere fără să fie consultată doamna Mândru.”
Ramona a înghițit în sec.
— „Doar… a fost o neînțelegere… Eu… doar încercam să… organizăm totul.”
— „Nu vă faceți griji”, am spus calm. „Am rezolvat.”
Managerul mi-a făcut un semn respectuos.
— „Vă conduc personal.”
În timp ce mergeam spre lifturile aurii, simțeam cum familia lui Toma se uită în urma mea ca la un miracol — sau ca la o palmă primită peste orgoliu.
Toma s-a apropiat încet.
— „Olivia… îmi pare rău că n-am fost atent. Nu știam…”
M-am oprit și l-am privit cu blândețe.
— „Știu că n-ai știut. Dar e timpul să învățăm amândoi ceva: respectul nu se cere. Se impune.”
Liftul s-a deschis.
Lumini calde, covor roșu, liniște de lux.
Am intrat.
— „Vii?”, l-am întrebat.
A ezitat o clipă, uitându-se înapoi la Ramona, care îl privea rugător.
Pentru prima dată, Toma a ales.
A ales corect.
A pășit în lift.
Ușile s-au închis, iar managerul a spus:
— „Doamnă Mândru, avem pregătită pentru dumneavoastră suita regală. Este preferata noastră.”
Și în acel moment, când liftul se ridica lin, am simțit ceva ce nu mai simțisem de mult:
Demnitate.
Pace.
Puterea de a mă pune pe mine pe primul loc.
Și mi-am dat seama că nu luxul din jur mă făcea să zâmbesc.
Ci faptul că, pentru prima dată, Ramona învăța că nu mă mai poate călca în picioare.
Iar eu?
Eu tocmai îmi început drumul spre o viață în care nu mă mai ascundeam pentru a-i proteja pe alții.
În sfârșit, eram liberă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.