Matilda l-a privit speriată, așteptând să audă ceva și mai greu decât tot ceea ce trăise în ultimele zile. Îi simțea respirația rece, iar inima îi bătea atât de tare încât era convinsă că se va prăbuși chiar acolo, pe podeaua rece din lemn.
Adrian a rămas câteva clipe tăcut. Se vedea pe fața lui că încerca să găsească vorbele potrivite. Apoi, cu spatele la ea, aproape șoptind, a spus:
— Știu că ce s-a întâmplat nu e drept… și știu că nu m-ai ales. Nici eu nu am vrut să te cumpăr.
Matilda a tresărit. Nu se așteptase deloc la asta.
— Tatăl tău nu mi-a cerut bani pentru tine, ci eu i-am oferit, a continuat el. Nu pentru că voiam o nevastă… ci pentru că am o datorie față de familia ta. Una veche.
Matilda nu înțelegea nimic. Îi tremurau buzele, dar nu îndrăznea să pună întrebări.
— Cu ani în urmă, bunicul tău mi-a salvat viața, spuse Adrian. Eram doar un tânăr rătăcit, cu mintea încețoșată și fără direcție. El m-a găsit într-o noapte în pădure, aproape fără suflare. M-a dus la el acasă, mi-a dat de mâncare și a stat lângă mine până am putut vorbi. Mi-a spus atunci: „Cândva o să ajuți pe cineva din familia mea, și o să fie alegerea ta dacă faci binele sau răul.”
Matilda simți că picioarele îi slăbesc, așa că se așeză pe marginea patului. Nu putea să creadă ce auzea. Acel bărbat misterios nu era doar un moșier bogat — era cineva care purta o rană nevăzută.
— Tatăl tău nu știe asta, continuă Adrian. El a crezut că e un simplu acord. Dar eu… eu am vrut doar să vă scap. Nu vreau să fii sluga mea. Nu vreau să te ating fără voia ta. Și nu vreau să trăim într-o minciună.
Ochii Matildei s-au umplut de lacrimi, pentru prima oară nu de frică, ci de uimire. Nu mai știa ce să creadă despre acel om. Avea un chip sever, o voce adâncă, o privire grea, dar acum în fața ei stătea un bărbat vulnerabil, sincer.
Adrian i-a întins o cheie mică.
— Cheia asta e pentru ușa camerei tale. O vei încuia în fiecare noapte. Iar mâine, vreau să-ți arăt ceva. Iar dacă după o lună vei spune că nu vrei să rămâi… te duc acasă și păstrezi tot.
În noaptea aceea, Matilda nu a putut dormi. Se uita la tavan, simțind pentru prima dată o altă emoție: curiozitate.
Dimineața, Adrian o aștepta în curte. Casa era mare, rece și tăcută, dar terenul din jur era plin de coline, livezi și grajduri. În spatele curții, într-o anexă veche, stăteau copii: șase la număr, între 5 și 15 ani. Toți murdari, triști, cu priviri pierdute.
— Sunt orfani, spuse Adrian. I-am adus aici ca să nu ajungă pe drumuri. Dar nu știu cum să le fiu tată. Nu m-a învățat nimeni.
Pentru prima dată, Matilda a simțit cum inima i se umple cu ceva cald.
A coborât, s-a apropiat, și-a șters lacrimile, apoi a vorbit cu fiecare copil, pe nume. Le-a pregătit apă caldă, le-a spălat hainele, le-a făcut ceva cald de mâncare. Și, în timp ce îi privea cum râd, a simțit că viața ei nu se încheiase — abia începea.
În aceeași seară, Matilda a bătut la ușa lui Adrian.
— Dacă tu nu știi să fii tată, a spus ea cu o voce hotărâtă, învățăm împreună.
El a ridicat privirea, iar în ochii lui s-a văzut pentru prima dată lumină.
A urmat o viață în care Matilda nu a fost proprietate, ci suflet-pereche.
O viață în care nu a fost slujnică, ci mamă pentru cei care n-au avut una.
O viață în care nu a trăit în teamă, ci în recunoștință.
Și-ntr-o zi, după ani, a spus cu zâmbetul pe buze:
— Poate că am fost vândută… dar aici am devenit cine trebuia să fiu.
Iar Valea Armoniei și-a meritat numele.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.