Nu auzeam nimic. Parcă lumea dispăruse din jurul meu. Gândurile nu mai aveau formă, totul era un vuiet surd, ca și cum cineva mi-ar fi închis capul într-un clopot. Anton încerca să mă ridice, dar picioarele nu mă ascultau. Nu știam dacă plâng, tremur sau doar mă prăbușesc din interior.
În acel moment, Eduard a apărut lângă noi, ținând mingea la piept. Se uita când la mine, când la bătrânul din fața casei.
— Mamă… ce se întâmplă?
Vocea lui m-a trezit. Am inspirat adânc, încercând să nu mă destram în fața lui.
— Puiule, vino lângă mine.
Anton s-a ridicat greu, cu ajutorul bastonului.
— Băiete… sunt bunicul tău. Ai multe de aflat, dar îți promit că nu vei mai fi singur niciodată.
Eduard m-a privit lung, încercând să citească adevărul în ochii mei. Eu am dat din cap încet, iar el s-a apropiat, fără să spună nimic, ca și cum ar fi știut mereu că povestea noastră nu era completă.
Anton a făcut un semn gărzii de corp. Portiera s-a deschis, iar din mașină a fost adus un dosar gros, plin de documente, fotografii și acte medicale. Acel dosar cântărea mai mult decât orice povară pe care o purtasem în suflet timp de zece ani.
— Ei cine sunt? — am întrebat. — Cine l-a luat pe Răzvan?
— Nu pot spune încă… — a răspuns el. — Dar știu unde este acum.
Am simțit că pământul se mișcă sub mine.
— Este… în viață?
Anton a închis ochii pentru câteva secunde.
— Da. Dar are nevoie de voi, imediat.
În secunda aceea, am auzit pași și voci în stradă. Vecinii se adunau ca la circ. O femeie a strigat:
— Vedeți, v-am spus eu că ceva nu e curat la mijloc!
Pentru prima oară în viața mea, am privit către sat și nu m-am mai rușinat. M-am ridicat, mi-am îndreptat umerii și am spus tare:
— De azi, nimeni nu mai vorbește despre noi pe la colțuri. Adevărul iese la lumină!
Anton a zâmbit slab.
— Emilia, trebuie să mergem. Avem drum lung și multe de reparat.
Am intrat în casă pentru câteva clipe. Nu aveam de luat decât câteva haine și fotografia mea cu Răzvan. Înainte să ies, m-am uitat în oglindă. Nu mai vedeam femeia frântă și speriată de altădată. Vedeam o mamă care, în sfârșit, avea pentru ce să lupte până la capăt.
Am urcat în mașină, iar Eduard s-a așezat între noi, strângând brățara tatălui lui în mână.
Anton a tras aer în piept și a spus:
— Să mergem după adevăr.
Atunci am înțeles ceva: nu banii, nu răzbunarea și nici gura lumii nu contează.
Ci familia, adevărul și curajul de a nu renunța niciodată.
Și orice ne-aștepta la capătul drumului, eram gata.
Pentru că după zece ani de umilință, începea, în sfârșit… viața noastră adevărată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.