Într-o dimineață rece de toamnă, când frunzele se adunaseră în grămezi ruginii lângă gardul vechi al Anei, femeia a plecat în pădure după bureți. A mers pe poteca pe care o știa din tinerețe, fără să bănuiască nimic. Părea o zi obișnuită, liniștită, cu aer curat și doar foșnetul frunzelor sub pașii ei.
Dar la câțiva pași de lizieră, pământul a cedat brusc. Ana n-a apucat nici să strige. S-a trezit la fundul unei gropi adânci, săpată probabil de braconieri. O durere ascuțită i-a cuprins piciorul, iar când a încercat să se ridice, n-a putut. Gropile astea erau interzise, dar unii nu dădeau doi bani pe lege.
A strigat cât a putut. Nimeni n-a auzit-o. Satul era departe, iar pădurea înghițea tot.
Orele au trecut. Frigul i-a intrat în oase, iar gândurile i-au fugit la cei patru pui pe care îi crescuse cândva. Își aminti cum dormeau lipiți de ea, cum îi priveau cu ochii lor mari și umezi, ca și cum ar fi înțeles fiecare vorbă. Și atunci, fără să-și dea seama, a murmurat în șoaptă:
— Măi băieți, dacă ați mai fi pe-aici…
Apoi a râs amar. Ce prostie. Lupi mari, sălbatici, cine știe unde erau acum. Poate nici nu mai trăiau.
Când soarele a început să apună, Ana era sleită de puteri și deja împăcată cu gândul că nu va mai ieși de acolo.
Atunci s-a auzit un foșnet. Apoi altul. Pași grei, siguri. Respirații adânci.
Ana s-a tras instinctiv într-un colț al gropii.
Trei umbre mari s-au apropiat de margine.
Lupi.
Dar nu orice lupi — îi recunoscuse aproape imediat, deși erau adulți, puternici, cu blana groasă și ochii ageri. Aveau același mers, același fel de a ridica botul spre vânt.
Era imposibil… și totuși erau ei.
Unul dintre ei a scos un sunet scurt, ca un scheunat stins. Altul s-a lăsat în jos și a început să răzuiască marginea gropii cu labele. În scurt timp, ceilalți doi l-au imitat. Pământul cădea în interior, iar groapa devenea mai puțin abruptă.
Ana îi privea cu lacrimi în ochi. Nu-i venea să creadă. Lupi adevărați, sălbatici — și totuși se purtau cu ea ca și cum ar fi fost încă micuți.
După câteva minute, groapa era suficient de “domesticită” încât Ana să se poată sprijini pe o rădăcină și un mal de pământ. Cu greu, cu durere, s-a ridicat. Un lup i s-a pus la stânga, altul la dreapta, iar cel de-al treilea mergea în față, ca un ghid. O însoțeau ca un fel de gardă de onoare.
Așa au mers aproape un kilometru, până când s-a zărit gardul casei ei.
Când au ajuns la marginea pădurii, toți trei s-au oprit. Ana s-a întors spre ei. L-a recunoscut pe cel mai mare — avea o cicatrice mică pe ureche, de când căzuse peste o găleată când era mic și se speriase de propria umbră.
— Voi m-ați salvat…, a șoptit ea.
Lupul cel mare a ridicat botul spre ea, fără teamă.
Apoi au dispărut între copaci, la fel de tăcuți cum apăruseră.
Când Ana a ajuns în sat, oamenii au rămas înmărmuriți când au auzit povestea. Iar când au văzut urmele de lup în jurul gropii, așezate de parcă făceau un cerc de protecție, toată lumea a amuțit.
Unii s-au speriat. Alții n-au crezut o iotă.
Dar cei bătrâni, oamenii care știau ce înseamnă sufletul unui animal crescut cu dragoste, au zis doar atât:
— Ce dai, aia primești înapoi, Ana. Și tu ai dat viață.
Bunica Ana n-a mai întâlnit niciodată cei trei lupi. Dar în fiecare dimineață găsea urme proaspete la marginea pădurii, ca un semn că erau încă acolo, încă o vegheau.
Și așa, povestea ei a rămas în sat ca o lecție despre bunătate, curaj și legătura nevăzută dintre om și natură — o legătură care, uneori, se întoarce exact atunci când ai mai mare nevoie.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.