A doua zi, Olivia a intrat în restaurant mai devreme decât de obicei. Avea stomacul strâns ghem și simțea că ceva n-o să fie bine. Își amintea privirea lui Ștefan, schimbată peste noapte, și deși nu îi spusese nimic concret, liniștea lui apăsătoare îi dădea fiori.
Bucătăria era încă goală. Doar lumina rece a neonului pâlpâia, iar mirosul de detergent proaspăt îi înțepa nările. A început să aranjeze vesela ca de obicei, încercând să-și țină mintea ocupată. Dar ușa s-a deschis și Ștefan a intrat, ținând un dosar sub braț.
Olivia îngheță.
Ștefan nu avea fața omului furios de ieri. Părea mai obosit, poate chiar tulburat.
„Olivia… putem vorbi puțin?”, întrebă el, cu o voce mai blândă decât se aștepta.
Ea dădu din cap, pregătită pentru ce era mai rău.
„Am stat mult pe gânduri aseară”, începu el, apăsând dosarul pe tejghea. „Știu că ceea ce ai făcut nu a fost… corect. Dar am înțeles și de ce.”
Olivia simți cum îi fug picioarele. Se pregăti să fie concediată, dar Ștefan continuă:
„Dar înainte să decidem ceva, vreau să vezi ceva.”
A deschis dosarul. Înăuntru erau câteva poze cu farfurii pline, mâncare scumpă, porții întregi aruncate zilnic. Lângă ele, cifre: costuri, pierderi, tot felul de calcule.
„Știi câtă mâncare se aruncă aici, zilnic? Știi cât pierdem? Și totuși, oameni ca tine… oameni care se chinuie, trec neobservați.”
Olivia nu știa ce să răspundă. Nu era obișnuită să fie ascultată.
„Azi de dimineață m-am întâlnit cu cineva de la Direcția pentru Protecția Copilului”, continuă el. „Le-am spus că vreau să donez mâncarea rămasă unui centru din cartier. Dar m-au trimis la plimbare. Zic că e prea complicat, că trebuie nu știu câte hârtii.”
Olivia își coborî privirea.
„Dar tot ei mi-au zis ceva interesant”, adăugă el. „Că dacă restaurantul are o persoană angajată special să se ocupe de partea socială, se poate.”
Ea ridică privirea, neînțelegând.
„Vreau să fii tu acea persoană, Olivia.”
Inima i se opri.
„Eu?! Dar… eu sunt doar femeia de la vase…”
„Nu ești doar nimic”, spuse Ștefan hotărât. „Ești cineva care știe ce înseamnă nevoia. Cineva care nu ar lăsa un copil flămând. Cineva în care pot să am încredere.”
Ochii Oliviei se umplură de lacrimi. De ani de zile nu auzise pe nimeni vorbindu-i astfel.
„Și… ce presupune mai exact?”, întrebă ea printre sughițuri.
„Salariu mai mare. Program mai lejer. În loc să speli vase toată ziua, te ocupi de organizarea porțiilor care rămân, le distribui oamenilor care chiar au nevoie și îmi ții evidența. Îți pun la dispoziție mașina restaurantului, ca să nu mai mergi kilometri pe jos cu caserole.”
Olivia își duse mâna la gură. Simțea că visează.
„Și copiii tăi… să nu-ți mai faci griji. Le-am pregătit și lor ceva.”
A scos din dosar două foi colorate.
Vouchere pentru after-school gratuit, pe trei luni.
„Nu pot să primesc… e prea mult…”, murmură ea.
„Ba poți”, spuse Ștefan zâmbind. „Pentru că meritai asta demult.”
În acel moment, bucătăria începu să prindă viață. Bucătarii intrau pe rând, iar Fred, auzindu-i discuția, rămase blocat în ușă. Mulți dintre ei râseseră de Olivia. Unii o judecaseră fără să știe ce viață avea.
Dar acum, privindu-o, nu mai vedeau femeia slabă de la vase.
Vedeau o mamă.
Un om care trăise în tăcere greutăți pe care ei nu le-ar fi dus nici o săptămână.
Ștefan închise dosarul, întinse mâna și spuse:
„Olivia… începem o nouă etapă. Împreună.”
Ea i-o strânse, simțind cum întreaga lume i se schimbă sub picioare. Pentru prima dată după moartea soțului ei, viitorul nu mai părea un tunel întunecat.
Părea lumină.
Părea speranță.
Și, pentru prima dată după multă vreme, Olivia își dădu voie să creadă că Dumnezeu chiar nu uită pe nimeni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.