Daniel a traversat sala ca și cum ar fi fost stăpân pe fiecare centimetru al ei. Când a ajuns în fața mea, mi-a întins mâna și m-a bătut pe umăr cu o familiaritate care a făcut întreaga masă a Martinei să încremenească.
— Căline, ce surpriză plăcută! De ce nu m-ai anunțat că vii?
Martina a înghețat. Pentru prima dată, tăcerea ei nu era intenționată — era șoc.
Am simțit cum aerul se schimbă. Toată încrederea ei disprețuitoare se evaporase într-o secundă.
— De fapt, — am zis calm — am o mică problemă. Se pare că nu figurez pe lista invitaților.
Daniel m-a privit o clipă, apoi s-a întors spre metre.
— Cum adică nu e invitat? Dacă vine la mine, e invitat oriunde. Pregătește imediat masa mea privată.
Un zumzet s-a răspândit în sală. Nu mulți știau că restaurantul avea o sală privată, iar și mai puțini aveau acces la ea.
Martina a făcut un pas înainte.
— Daniel, cred că e o neînțelegere. Noi avem o cină în familie…
Daniel și-a ridicat o sprânceană.
— Ah, da? Interesant. Pentru că familia mea îl consideră pe Călin unul dintre cei mai buni oameni cu care am lucrat vreodată.
Soacra mea a clipit de parcă nu mai înțelegea limba română.
— Voi… ați lucrat… împreună?
Daniel a zâmbit cald.
— Călin a fost consultantul care m-a ajutat să salvez afacerea în pandemie. Dacă nu era el, închideam definitiv. Dar văd că dumneavoastră nu știați…
Martina s-a înroșit până la urechi.
Andreea m-a privit cu ochii umezi, rușinată de tăcerea ei.
Eu am rămas calm.
— Nu am considerat necesar să spun, am murmurat. Nu-mi place să mă laud.
Daniel a râs scurt.
— Asta te face și mai valoros, măi băiete.
Apoi m-a privit foarte serios.
— Vrei să cinezi cu mine? Masa e pregătită.
Am simțit toate privirile asupra mea. Martinei îi tremura bărbia de furie.
M-am întors spre soția mea.
— Andreea, vii și tu?
Ea s-a ridicat aproape instant. Nici urmă de ezitare. Privirea ei spunea tot.
— Da. Vreau să merg cu tine.
Carla și Emil au rămas cu gurile căscate.
Martina s-a repezit spre fiică-sa.
— Stai! Unde crezi că pleci? Este cină în familie!
Andreea s-a întors spre ea.
— Mamă… Călin e familia mea.
Un murmur a străbătut sala. În sfârșit, soția mea găsise curajul pe care îl așteptam de mult.
Martina a rămas pe loc, înțepenită.
Eu am dat din cap spre Daniel.
— Haideți.
Ne-a dus în sala privată — o cameră caldă, elegantă, cu lumânări și vin românesc scump. Departe de privirile răutăcioase și de aroganță.
Andreea m-a apucat de mână.
— Îmi pare rău… pentru tot.
Am privit-o cu blândețe.
— Nu e vina ta. Important e că suntem aici. Împreună.
Daniel a zâmbit, turnând vin în pahare.
— Să știți că nu mulți au puterea să facă ceea ce ați făcut amândoi în seara asta. Curajul e mai rar decât banii, credeți-mă.
Andreea a oftat, sprijinindu-și capul pe umărul meu.
— Ea nu te merită ca ginere, dar eu te merit ca soț.
Am strâns-o la piept, simțind cum toată tensiunea se topește.
În sala principală, știam că Martina fierbe. Dar în sfârșit, nu mai avea putere asupra noastră.
Pentru prima dată, nu eu mă simțeam mic.
Pentru prima dată, soacra mea învăța diferența dintre aroganță și valoare.
Iar eu? Eu doar zâmbeam.
Pentru că uneori, cea mai bună răzbunare este să-ți trăiești viața în liniște, alături de oamenii care chiar contează.
Și în acea seară, am simțit în sfârșit că aparțin.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.