Eduard a inspirat adânc, simțind cum i se încălzește pieptul într-un fel ciudat, aproape dureros. A făcut un pas spre ei, dar s-a oprit la jumătate, de teamă să nu strice momentul. Picioarele lui Luca tremurau, dar băiatul își ținea echilibrul cu o încăpățânare care-i depășea vârsta.
„Luca,” a spus el cu o voce mai blândă decât se aștepta, „arată-mi.”
Băiețelul a clipit mirat.
„Ce să-ți arăt, tati?”
„Cum stai în picioare cinci minute.”
Elena a tresărit.
„Domnule, nu trebuie, e obosit, abia a—”
„Vreau să văd,” a repetat Eduard calm, fără urmă de reproș.
Luca s-a luminat la față. A strâns cârjele mov, și-a încordat ușor umerii și a încercat să se ridice puțin mai drept. Eduard își ținea respirația, simțind că asistă la ceva sacru.
Trei secunde.
Zece.
Treizeci.
Trupul micuț al copilului tremura, dar el continua să zâmbească larg, mândru, ca și cum ar fi arătat lumii cea mai mare realizare.
„Gata, campionule,” a spus Eduard când a văzut că începe să se clatine. „E mai mult decât suficient.”
Când Luca s-a lăsat încet jos, Elena l-a ajutat să se sprijine de canapea. Eduard a observat cât de atent îl ținea, ca pe un bibelou prețios.
Apoi a privit în jur. Livingul care îi fusese mereu rece, aproape steril, părea acum… viu. Ca și cum râsul copilului rămăsese prins între pereți.
„Elena,” a spus el în cele din urmă, întorcându-se spre ea, „de ce nu mi-ai spus?”
Ea și-a plecat privirea.
„Pentru că… nu voiam să par că-mi depășesc atribuțiile. Și pentru că știu cât costă terapiile lui Luca… iar eu nu sunt specialist. Doar… încercam să îl ajut.”
„L-ai ajutat mai mult decât toți specialiștii la un loc,” a spus Eduard, pe un ton care o făcu să ridice privirea surprinsă.
Elena era o femeie simplă, îmbrăcată modest, cu mâinile aspre de la muncă. Dar în ochii ei era o căldură pe care Eduard nu o mai văzuse de mult prin casa lui.
„Faptul că băiatul meu crede că va alerga într-o zi,” a continuat el, „nu are preț.”
Elena a dat un pas în spate, emoționată.
„Domnule, nu am făcut nimic extraordinar…”
„Ba da,” a spus el cu hotărâre. „Ai adus speranță într-o casă care n-a mai avut așa ceva de ani de zile.”
În colț, Luca se juca absent cu cârjele lui, dar îi urmărea atent pe cei doi. Eduard s-a apropiat de el și l-a ridicat în brațe. Copilul l-a cuprins de gât cu o forță care l-a luat prin surprindere.
„Tare mi-a fost dor de tine, tati.”
Cuvintele simple l-au sfâșiat pe dinăuntru. Câte seri ratase? Câte dimineți în care Luca strigase după el și el nu fusese acolo?
Eduard l-a ținut strâns, fără rușine, lăsând o lacrimă să-i cadă pe umărul micuț.
Apoi s-a întors către Elena.
„De azi înainte,” a spus el cu o voce fermă, „vreau să fii plătită pentru orele în care îl ajuți pe Luca cu exercițiile. Oficial. Și vreau să continui. Dacă ești de acord.”
Elena și-a dus o mână la gură.
„Domnule… asta înseamnă un salariu dublu.”
„Meritat.”
Ea a încercat să protesteze, dar Eduard a ridicat palma.
„Și încă ceva,” a adăugat el.
S-a uitat în jur, la masa rece de sticlă, la canapelele perfect aliniate, la tablourile scumpe care nu spuneau nimic despre ei.
„Casa asta a fost prea mult timp un muzeu. E timpul să devină o casă adevărată.”
Luca a aplaudat vesel.
„Putem pune și un leagăn în curte, tati?”
Eduard a zâmbit pentru prima dată în multe luni.
„Da, putem pune orice vrei tu.”
Elena s-a întors discret spre mop, încercând să-și ascundă emoția. Dar Eduard a luat mopul din mâna ei și l-a sprijinit de perete.
„Lasă, azi nu mai lucrezi nicio secundă. Hai să bem o limonadă cu toții. Ca o… familie.”
Elena a clipit surprinsă. Luca a ridicat brațele spre ea.
„Tanti Elena, vii și tu?”
Și pentru prima dată, femeia care curățase ani la rând podelele reci ale vilei… a simțit că pășește într-un cămin.
Eduard i-a privit pe amândoi, iar în sufletul lui s-a așezat o liniște cum nu mai simțise demult.
Nu știa ce urmează.
Dar pentru prima dată după ani întregi… abia aștepta ziua de mâine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.