Tăcerea a căzut peste hol ca o plapumă grea.
Muzica s-a oprit brusc, cineva uitase mâna pe telefon. Gherasim s-a întors încet. Când m-a văzut, culoarea i s-a scurs din față.
— Mamă?.. — i-a ieșit cu greu vocea.
Am mai făcut un pas. Apoi încă unul. Pașii mei se auzeau clar pe podeaua lucioasă. Nimeni nu îndrăznea să miște.
M-am aplecat lângă Evlalia. Sora mea. Femeia care, cu ani în urmă, plângea la masa din bucătăria noastră, spunând că nu are unde să stea. Femeia pentru care am muncit ani întregi pe șantiere, în bucătării, în frig, ca să-i pot cumpăra casa asta.
I-am atins umărul.
— Lala… — am șoptit.
Ea a tresărit și a deschis ochii. Când m-a recunoscut, a început să plângă fără sunet. Lacrimile îi curgeau murdare pe obraji.
— Iartă-mă… — a murmurat.
M-am ridicat încet și m-am întors spre invitați.
— Bună seara, — am spus calm. — Eu sunt femeia care a cumpărat casa asta.
Murmur. Priviri speriate. Cineva a scăpat un pahar.
— Mamă, nu e ce crezi… — a bâiguit Gherasim.
— Ba exact asta cred, — l-am întrerupt. — Și acum o să audă toată lumea.
Am scos telefonul și am apăsat un buton. Pe ecran a apărut extrasul de cont. Sume mari, în lei. Foarte mari.
— Casa, renovările, mașinile, petrecerile… toate au fost plătite din banii mei. Banii munciți cu spatele rupt, departe de familie.
M-am apropiat de el.
— Iar tu, fiul meu, ai transformat-o pe mătușa ta în preș de șters picioarele.
Gherasim a căzut pe un scaun. Soția lui a început să plângă. Oaspeții se fereau de privirea mea.
— De azi, lucrurile se schimbă, — am continuat. — Casa asta nu mai e a voastră.
Am întins o mapă. Acte. Semnate.
— Am donat-o unui centru pentru femei fără adăpost. Mâine dimineață vin oamenii.
Un oftat colectiv.
— Iar tu, — m-am uitat la fiul meu — ai exact o oră să-ți strângi lucrurile.
M-am întors spre Evlalia și i-am întins mâna.
— Hai acasă, soră. La mine.
Am ieșit împreună. Aerul rece ne-a izbit obrajii. Pentru prima dată după mulți ani, Evlalia mergea dreaptă.
În spate, casa fremăta de panică.
În față, drumul era liniștit.
Și, pentru prima dată după 20 de ani, am simțit că m-am întors cu adevărat acasă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.