Ușa limuzinei s-a închis încet în urma mea, izolându-mă de murmurele mulțimii. Înăuntru mirosea a piele fină și a liniște. Un dosar subțire mă aștepta pe bancheta din față.
L-am deschis cu mâinile ușor tremurânde.
În interior erau acte. Multe. Contracte, extrase bancare, titluri de proprietate. Clădiri în București, terenuri la marginea orașului, depozite, spații comerciale. Conturi cu sume pe care nici nu îndrăznisem vreodată să le visez. Lei. Milioane de lei.
Tatăl meu nu fusese doar un om muncitor. Fusese un om precaut. Învățase, din propria experiență, că încrederea se câștigă greu și se pierde ușor.
Un bilet scris de mână a căzut din dosar.
„Fata mea,
Dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt. Știu că ai fost ținută în umbră prea mult timp. Știu că ai fost făcută să te simți mică. Tot ce am clădit este al tău. Nu pentru a te răzbuna, ci pentru a trăi liber. Ai grijă de tine. Tata.”
Lacrimile mi-au curs în liniște.
Toma nu știa nimic. El crezuse mereu că tatăl meu era „un om simplu”, bun de sfătuit, nu de respectat. Crezuse că mă luase de soție pe cineva fără putere, fără sprijin.
În zilele care au urmat, totul s-a mișcat repede.
Avocați. Contabili. Întâlniri. Semnături.
Am aflat că tatăl meu îmi lăsase totul mie, printr-un testament blindat legal, întocmit cu ani în urmă. Toma nu avea niciun drept. Nici măcar un leu.
Când i-am spus, a râs.
Până când i-am arătat documentele.
Până când i-am spus că apartamentul în care locuiam era pe numele meu. Că firma în care lucra „din întâmplare” era una dintre investițiile tatălui meu. Că mașina pe care o conducea fusese cumpărată dintr-un cont care nu îi aparținea.
A urlat. A amenințat. A cerut.
A plecat.
Am rămas singură în casa mea. Pentru prima dată, nu m-am simțit pierdută.
Mi-am reluat numele. Mi-am schimbat viața. Am învățat să spun „nu”. Am învățat să nu-mi mai cer scuze pentru cine sunt.
Într-o dimineață, am trecut pe lângă aceeași biserică. Cerul era senin.
Am zâmbit.
Tata avusese dreptate.
Viața mea nu se terminase la mormântul lui.
Abia atunci începuse.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.