S-au luminat amândoi la față.
Mama a zâmbit printre lacrimi, iar tata a dat din cap aprobator, ca și cum știa deja că va câștiga.
„Orice, draga mea”, a spus mama grăbită.
„Spune doar cât”, a completat tata.
Am inspirat adânc.
„Vreau să mergem toți trei… la mătușa Ana.”
Zâmbetele li s-au stins pentru o clipă.
„De ce?” a întrebat mama, ușor deranjată.
„Pentru că ea e singura persoană care a fost părinte pentru mine”, am răspuns calm. „Și vreau să fie de față când discutăm despre bani.”
Au acceptat, de nevoie.
Două zile mai târziu, am ajuns la casa galbenă. Aceeași poartă scorojită. Aceeași mușcată la geam. Mătușa Ana a deschis ușa cu șorțul pe ea, surprinsă să mă vadă.
Când i-am spus cine vine cu mine, a încremenit.
„Intră”, a spus simplu.
Ne-am așezat la masa din bucătărie. Aceeași masă la care făceam teme. Aceeași masă la care m-a învățat să nu-mi fie rușine că exist.
Am scos un plic gros și l-am pus în mijloc.
„Aici sunt banii despre care vorbiți”, am spus. „Dar înainte de orice, vreau să aud ceva.”
Tata s-a foit pe scaun.
„Ce anume?”
M-am uitat drept în ochii lor.
„Vreau să aud când v-ați gândit ultima dată la mine fără să fie vorba de bani.”
Liniște.
Mama a început să se joace cu poșeta.
„Am fost ocupați… viața…”
„Nu”, am spus. „Vreau adevărul.”
Niciunul n-a putut răspunde.
Atunci m-am ridicat, am luat plicul și l-am împins spre mătușa Ana.
„Banii ăștia sunt pentru tine.”
Ochii ei s-au umplut de lacrimi.
„Nu… nu trebuie…”
„Ba da”, am spus. „Pentru toate nopțile când ai muncit suplimentar. Pentru fiecare sandviș. Pentru fiecare dată când m-ai ales.”
Apoi m-am întors spre părinții mei.
„Iar voi… veți primi exact ce mi-ați oferit și voi mie.”
Mama a început să plângă isteric.
„Cum poți fi așa de crudă?”
Am zâmbit trist.
„Nu sunt crudă. Sunt consecventă.”
M-am apropiat de ușă și am adăugat:
„Familia nu e despre sânge. E despre cine rămâne când nu mai are nimic de câștigat.”
Am plecat fără să mă uit înapoi.
În seara aceea, am stat pe canapeaua veche, cu capul pe umărul mătușii Ana. Mi-a mângâiat părul, așa cum făcea când eram mică.
„Sunt mândră de tine”, mi-a spus.
Și pentru prima dată în viața mea, am știut sigur:
Nu fusesem niciodată abandonată.
Fusesem doar redirecționată către cineva care m-a iubit cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate