În fiecare an, pe 20 decembrie, românii respectă una dintre cele mai vechi și puternice rânduieli ale iernii – Ignatul. Este ziua în care, potrivit tradiției, se taie porcul și se pun bazele bucatelor ce vor ajunge pe masa de Crăciun. Credința populară spune limpede că Ignatul nu acceptă abateri: în această zi nu se face nimic altceva, pentru că orice neascultare poate aduce ghinion și necaz.
Sărbătoarea își trage numele de la Sfântul Ignatie Teoforul, episcop al Antiohiei și martir al creștinismului timpuriu. Refuzând să renunțe la credința sa în Hristos, a fost condamnat la moarte și aruncat fiarelor în arena romană, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. Fragmente din moaștele sale se află astăzi în mai multe lăcașuri de cult din România, printre care Catedrala din Galați, Schitul Darvari din București și Mănăstirea Tismana.
Porcul care își visează sfârșitul
Din vechime se spune că, în noaptea dintre 19 și 20 decembrie, porcii sortiți sacrificării își cunosc soarta. În vis, apar împodobiți cu mărgele roșii la gât, semn că Ignatul le-a vestit apropierea sfârșitului. Această credință a dat ritualului o aură de solemnitate și a întărit respectul față de momentul sacrificiului.
Rânduiala sacrificării
În mod tradițional, tăierea porcului era datoria bărbaților. Se credea că acesta trebuie să fie un om curat sufletește, spovedit și împăcat cu Dumnezeu. În unele sate, gospodăria era chiar sfințită înainte, pentru ca tot ritualul să se desfășoare sub ocrotire divină.
Femeile nu aveau voie să fie martore la sacrificiu și nici să aducă băutură, pentru că mila lor ar fi putut prelungi suferința animalului. Rolul lor începea abia după aceea, când carnea era pregătită, spălată și transformată în mâncăruri pentru sărbători.
Grâul – semn de belșug și protecție
În ajunul Ignatului, multe familii fierb grâu sau arpacaș. Capul casei îl tămâiază, îl binecuvântează și apoi este mâncat de toți ai familiei, cu miere și nuci. O parte se păstrează pentru dimineața următoare și este aruncată păsărilor sau către cer, cu credința că, așa cum dispar boabele, se vor risipi și bolile ori necazurile din anul care vine.
Se spune, de asemenea, că în noaptea de Ignat umblă duhuri care pot lua belșugul gospodăriei. Pentru protecție, oamenii presară mei și sare în jurul casei, al grajdului și al hambarelor.
Ziua în care munca este oprită
Rânduiala este strictă: de Ignat nu se face nicio muncă. Spălatul rufelor, cusutul, torsul sau măturatul sunt complet interzise. Se credea că cei care nu respectă această regulă atrag asupra lor boli și suferințe.
În momentul sacrificării, se rostește cu glas tare:
„Doamne ajută, să-l mâncăm sănătoși!”
Aceasta este privită ca o rugăciune de iertare pentru viața luată, adresată lui Dumnezeu și Sfântului Ignatie.
Credințe și obiceiuri legate de Ignat
• În seara de 19 decembrie, se ia un dovleac, i se taie codița și se păstrează ca leac pentru „bubele dulci” ale copiilor.
• Se spune că Ignatul vindecă porcii de boli și tot el le vestește moartea.
• Porcul netăiat până la Ignat nu se mai îngrașă, pentru că „își visează cuțitul”.
• Este de bun augur să vezi sânge în această zi, ca să fii sănătos tot anul. Cei care nu au porc sacrifică măcar o pasăre.
• Copiii sunt unși cu sânge pe frunte, pentru a fi rumeni și puternici.
• Hainele cusute de Ignat se spune că aduc junghiuri celui care le poartă.
• În unele zone, stăpânul casei face cu sânge o cruce pe fruntea copiilor, pentru sănătate și noroc.
• În casă este adus mai întâi capul porcului, cu râtul înainte, ca gospodăria să meargă bine.
• Între Ignat și Crăciun, femeile nu torc, ci pisează grâu pentru sărbători.
• Femeile însărcinate trebuie să respecte cu strictețe sărbătoarea, pentru a avea copii sănătoși, atât trupește, cât și sufletește.