Rudele mele m-au lăsat să lupt pentru viața mea la urgențe în timp ce ei se certau pe costurile spitalizării. Când inima mi s-a oprit pentru a treia oară, au ieșit din spital ca să ia cina. Dar când tunetul asurzitor al palelor de elicopter a zguduit ferestrele spitalului Mercy General și aeronava soțului meu miliardar a aterizat în parcare, totul s-a schimbat.
Numele meu este Celeste Blackthorne. Și dacă crezi că știi deja cum se termină asta, ești pe cale să afli că unele trădări sunt mai adânci decât sângele — iar unele povești de dragoste sunt scrise deasupra norilor.
Cum poți numi „familie” niște oameni care îți tratează viața ca pe un simplu număr pe o factură?
Capitolul 1: Prețul supraviețuirii
Luminile fluorescente dure din salonul 314 bâzâiau neîncetat. De optsprezece ore îmi priveam nivelul de oxigen scăzând și tensiunea crescând, în timp ce alarmele de avertizare clipeau — alerte pe care toată lumea părea hotărâtă să le ignore.
Toată lumea, cu excepția asistentelor. Ele mă verificau constant, cu fețe tot mai îngrijorate.
Mama mea, Patricia Thornfield, stătea ghemuită în colț, butonând telefonul și suspinând zgomotos, asigurându-se că toată lumea știe cât de deranjată este. Tatăl meu, Richard Thornfield, se plimba pe lângă fereastră, uitându-se la ceas la fiecare jumătate de minut. Sora mea, Delphine, ocupase cel mai confortabil scaun și posta în direct „priveghiul emoțional de la spital” pentru cei doisprezece mii de urmăritori ai săi.
Fusesem dusă de urgență la spital la ora două dimineața. Medicii suspectau o reacție alergică gravă. Gâtul mi se strângea, căile respiratorii se umflau, iar inima se lupta să facă față în timp ce corpul meu se oprea încet.
Dr. Amelia Cross le-a explicat clar: „Celeste are o reacție anafilactică severă. Căile respiratorii se închid. Este o situație critică.”
Familia mea abia dacă a ascultat. — Cât o să coste asta? a întrebat imediat tatăl meu. Nu „Este bine?”, nu „Ce putem face?”. Doar banii. — Asigurarea acoperă așa ceva? a adăugat mama, privindu-mă de parcă aș fi ales intenționat să mă îmbolnăvesc.
Capitolul 2: A treia oară când inima mi s-a oprit
Prima dată când inima mi s-a oprit, în a douăsprezecea oră, abia au reacționat. Medicii au dat buzna. Mașinăriile urlau. Familia mea a rămas așezată, plictisită și detașată.
A doua oară, Delphine a ieșit să preia un apel telefonic. Tatăl meu se uita pe fereastră — nu la echipa care îmi repornea inima, ci la parcare.
La al treilea stop cardio-respirator, s-au săturat. După aproape două minute de linie izoelectrică pe monitor, inima mi-a pornit din nou. Alarma fusese asurzitoare. Terifiantă. Pentru ei, a fost doar enervantă.
— Mor de foame, a spus tatăl meu. „Nu mai avem ce să facem aici.” Mama și-a luat imediat geanta. „Ne întoarcem într-o oră.” Delphine era deja la ușă. „Mor de plictiseală.”
Și, pur și simplu, au plecat. M-au lăsat singură în timp ce aparatele mă țineau în viață și asistentele șușoteau neîncrezătoare.
Atunci l-am auzit. Un sunet care nu aparținea unui spital. Un vuiet adânc, puternic, care zguduia clădirea. Prin fereastră am văzut: un elicopter negru inscripționat cu Blackthorne Industries ateriza în parcare.
— Soțul meu, am șoptit.
Capitolul 3: Sosirea lui Damon
Ușile liftului s-au deschis cu putere. Pași rapizi au răsunat pe hol. Damon a apărut în prag — încă purta costumul scump, cu părul ciufulit și ochii plini de o teamă pe care nu o mai văzusem niciodată la el.
— Celeste, a spus el, repezindu-se la mine. „Sunt aici.”
Dr. Cross i-a explicat totul: trei stopuri cardiace, stare critică. Chipul lui Damon a devenit palid. — Au plecat? a întrebat el încet. — Da.
Ceva s-a schimbat în privirea lui. A devenit rece ca gheața. — Autorizați orice tratament, a spus Damon. „Banii nu contează. Am o avere de 4,2 miliarde de dolari. Viața soției mele valorează mult mai mult.”
A eliminat imediat familia mea de la orice autoritate medicală. A adus specialiști cu avionul privat. „Aș arde fiecare dolar pe care îl dețin ca să o țin în viață”, mi-a spus el.
Capitolul 4: Întoarcerea lor
Familia mea s-a întors după cină, relaxată și satisfăcută. Au înlemnit când l-au văzut pe Damon. — Eu am grijă de soția mea, a spus el. „Din moment ce cineva a trebuit să o facă.”
Au încercat să se justifice, dar Dr. Cross i-a dat de gol: aflase că merseseră la un restaurant de lux, comandaseră vin scump și sărbătoriseră în timp ce eu eram la un pas de moarte. — Ieșiți afară! a tunat Damon. Securitatea i-a escortat forțat.
Capitolul 5: Adevărul
Investigația lui Damon a scos la iveală ceva horror: suplimentele pe care mama mi le dădea zilnic erau otrăvite. Erau concepute să îmi slăbească sistemul imunitar și să provoace reacții alergice violente.
Polița mea de asigurare de viață fusese deja mărită în secret de tatăl meu. — Au încercat să mă ucidă, am spus eu. — Și vor plăti, a răspuns Damon.
Capitolul 6: Dreptatea
FBI-ul le-a întins o capcană, iar familia mea a căzut în ea imediat. Au fost arestați și condamnați.
Ani mai târziu, stau cu fiica noastră, Emma, în brațe — în siguranță și iubită. — Au încercat să mă distrugă, am spus. „În schimb, mi-au oferit un scop.” Iar acesta era doar începutul.