N-am terminat bine fraza că Elena a început să râdă.
– Mamă, te rog eu, nu mai trăi pentru ce-o să zică lumea. Lumea tot vorbește, orice-ai face.
Am închis telefonul cu inima strânsă. În seara aia, Pedro m-a invitat la cină. Un restaurant mic, pe malul oceanului. Nimic pompos, nimic ostentativ. Doar liniște, valuri și două pahare de vin.
M-a ascultat. Cu adevărat. Nu ca alții, care doar așteaptă să le vină rândul să vorbească. I-am spus despre anii mei de muncă, despre dorul de casă, despre fiica mea, despre nepot. Nu m-a întrerupt niciodată.
– Ai muncit o viață pentru alții, mi-a spus încet. Nu e păcat să nu trăiești și pentru tine?
Cuvintele lui m-au lovit mai tare decât orice cadou scump.
Au trecut lunile. Ne vedeam des, dar fără grabă. Fără promisiuni mari. Era calm, atent, respectuos. Niciodată nu m-a făcut să mă simt mai puțin decât eram.
Într-o zi, mi-a spus direct:
– Aș vrea să vii cu mine în România. Vreau să văd locul de unde vii. Să-ți cunosc familia.
Am simțit cum mi se taie picioarele.
România însemna întrebări. Priviri. Șoapte. Judecăți.
Dar am acceptat.
Am ajuns acasă într-o dimineață de primăvară. Elena ne aștepta în fața blocului. Când l-a văzut pe Pedro, a zâmbit larg și l-a îmbrățișat ca și cum l-ar fi cunoscut de ani de zile.
Vecinii au ieșit pe la balcoane. Unii curioși, alții mirați. Știam exact ce gândesc.
În seara aceea, la masă, Pedro a scos un plic.
– Am vrut să vă spun ceva, dar am preferat să aștept. Vreau să investesc aici. Într-o casă de bătrâni. Una curată, omenească. Pentru oameni ca tine.
Am rămas fără cuvinte.
– Nu pentru că ești cu mine, a continuat. Ci pentru că meriți. Și pentru că știu ce înseamnă să pleci de acasă ca să supraviețuiești.
Lacrimile mi-au curs fără să le pot opri.
Atunci am înțeles.
Nu iubirea trebuie să fie zgomotoasă. Nu trebuie să demonstreze nimic nimănui. Iubirea adevărată vine liniștit, te ridică fără să te umilească și nu-ți cere să te ascunzi.
Astăzi, când merg pe stradă cu Pedro de mână, nu mă mai interesează cine se uită sau ce gândește.
Pentru prima dată după mulți ani, trăiesc.
Nu pentru lume.
Pentru mine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.