Ioana nu a plâns în sala de judecată.
Stătea dreaptă, cu Matei lipit de piept, simțind mirosul lui de lapte și piele curată. Era singurul lucru stabil din viața ei în acel moment.
Femeia din trecutul ei se numea Elena Marinescu. Fusese funcționară la Starea Civilă, cu ani în urmă, înainte să se pensioneze. Fusese cea care semnase sute de certificate de căsătorie. Când Ioana i-a arătat copia depusă de Vlad, Elena a înțepenit.
— Asta nu e semnătura mea, a spus simplu. Și ștampila e greșită.
De acolo, totul s-a prăbușit rapid.
Avocata a cerut expertiză. Procuratura a intrat pe fir. S-a descoperit că certificatul nu era singurul fals. Contracte, declarații, chiar și acte de proprietate aveau nereguli. Vlad își construise averea pe hârtii mincinoase, pe oameni intimidați și pe bani mutați prin firme fantomă.
În timp ce el poza în afacerist respectabil, Ioana dormea pe o canapea extensibilă, într-un apartament mic, închiriat pe numele mamei ei. Trăia din economii, câteva mii de lei, și din ajutorul părinților.
Dar nu s-a întors din drum.
Procesul a durat luni. Grele. Obositoare. Cu nopți nedormite și dimineți în care se întreba dacă are puterea să continue. De fiecare dată când voia să renunțe, se uita la Matei.
Și continua.
Într-o zi de toamnă, verdictul a venit clar.
Căsătoria cu Ioana era singura legală. Certificatul cu Ana era fals. Vlad a pierdut custodia, a pierdut proprietățile obținute fraudulos și a primit dosar penal. Conturile i-au fost blocate. Casele scoase la licitație.
Ioana a primit despăgubiri. Nu fabuloase. Dar suficiente. Câteva sute de mii de lei. Destul cât să-și cumpere un apartament modest într-un cartier liniștit. Destul cât să respire.
L-a mai văzut o singură dată pe Vlad, pe holul tribunalului. Nu mai avea costum scump. Nu mai avea zâmbet sigur. Doar o privire goală.
— Ai distrus tot, a mormăit.
Ioana l-a privit calm.
— Nu. Tu ai făcut asta.
Au trecut doi ani.
Ioana s-a întors la muncă. Nu într-o corporație mare, ci pe cont propriu. A început cu proiecte mici, cu nopți târzii și cafea ieftină. A crescut încet. Cinstit.
Într-o dimineață, l-a dus pe Matei la grădiniță. Apoi s-a oprit pe o bancă din parc, cu o plăcintă caldă de la colț și un ceai. Soarele cădea blând printre copaci.
Și-a dat seama atunci că pierduse un soț.
Dar câștigase ceva mult mai important.
Adevărul. Demnitatea. O viață curată pentru ea și copilul ei.
Și, pentru prima dată, viitorul nu mai era o frică.
Era al ei.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.