Pentru o secundă, am vrut să spun adevărul.
Să spun: „Sunt mama lui Andrei.”
Dar cuvintele mi s-au oprit în piept, ca și cum cineva mi-ar fi pus palma pe gură.
M-am uitat instinctiv spre fiul meu.
Era la câțiva metri distanță, râzând.
Privirea lui a alunecat o clipă spre mine.
Și s-a întors imediat în altă parte.
Atunci am înțeles.
Nu voia să exist.
„Sunt… o cunoștință veche a familiei”, am spus încet.
Mariana a zâmbit scurt, satisfăcută.
„Aha. Se vede.”
Femeile din jur au chicotit discret.
M-am retras un pas în spate, cu obrajii arzând.
Atunci s-a întâmplat.
Un chelner s-a apropiat de Andrei cu o tavă.
Pe tavă era un dosar subțire, maro, legat cu o sfoară.
„Domnule Popescu”, a spus el tare, „ați rugat să vi se aducă asta în fața tuturor.”
Andrei s-a încruntat.
„Ce e asta?”
Am făcut un pas înainte.
„E de la mine”, am spus clar.
Salonul a amuțit.
Irina m-a privit ca și cum aș fi scăpat un animal sălbatic în casă.
Domnul Dumitrescu s-a uitat curios.
Andrei a desfăcut dosarul cu mâini tremurânde.
Prima foaie era o hârtie cu datorie.
Semnată de el.
Pentru 120.000 de lei.
Bani pe care i-i împrumutasem acum cinci ani, când firma lui era la un pas de faliment.
Bani din economiile mele.
Din munca mea de o viață.
A doua foaie era contractul casei.
Casa în care locuia.
Pe numele meu.
Un murmur a trecut prin sală.
„Ce e asta, mamă?”, a șoptit el, alb la față.
L-am privit calm.
„În noaptea în care mi-ai spus că ți-e rușine cu mine”, am spus rar, „am decis să nu mai fiu povară.
Ți-am șters numele de pe tot ce era al meu.”
Irina a făcut un pas înapoi.
Domnul Dumitrescu și-a pus paharul jos.
„De azi”, am continuat, „datoriile sunt de returnat. Casa se vinde.
Ai trei luni.”
Tăcerea era atât de adâncă, încât se auzea ploaia lovind geamurile.
M-am întors spre Mariana.
„Mă numesc Elena.
Și da, sunt mama lui.”
Mi-am luat haina.
Am mers spre ușă fără să mă uit înapoi.
Pentru prima dată după mulți ani, respiram liber.
În seara aceea, în ploaia rece a Bucureștiului, n-am mai fost o umbră.
Am fost o femeie care și-a recăpătat demnitatea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.