Am scos din mapă o tabletă și am pornit înregistrările camerelor de supraveghere. Pe ecranul mare a apărut totul, fără filtre: ușile trântite, paharele aruncate, râsetele… și momentul clar în care Veronica lovea găleata, stropind „femeia de serviciu” cu apă murdară.
În sală s-a auzit un murmur stins. Unii au coborât privirea. Alții au pălit.
– Nu e ceea ce pare… – a încercat Veronica, cu vocea tremurândă.
– Exact asta este, am spus calm, fără să ridic tonul. – Aceasta este compania mea. Și exact asta a devenit, fără ca eu să știu.
Am făcut un pas înainte.
– Astăzi se încheie cultura umilirii.
– Și începe una nouă.
Am anunțat imediat revizuirea completă a conducerii, o investigație internă și programe obligatorii de formare pentru toate departamentele. Veronicăi i s-a cerut să părăsească sala. Locul ei nu mai era acolo.
Când ușa s-a închis în urma ei, atmosfera s-a schimbat vizibil. Oamenii nu mă mai priveau ca pe un director distant. Mă vedeau ca pe cineva dispus să apere fiecare angajat care muncește cinstit, indiferent de poziție.
Și pentru prima dată după mult timp, nimănui nu i-a mai fost teamă să mă privească în ochi.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.