După moartea ei, mama a venit sigură pe ea la notar. Zâmbea. Era convinsă că bunica îi lăsase casa. Că, în sfârșit, lucrurile se întorc unde „trebuiau”.
Notarul a citit testamentul.
Totul îmi aparținea mie.
Casa. Economiile. Fiecare lucru. Iar la final, o scrisoare.
„Fiicei mele i-am lăsat ce a ales: nimic. Pentru că mamele care abandonează nu pierd doar copii, ci și dreptul de a fi iertate.”
Mama a încremenit. A plâns. A strigat. A spus că e nedrept.
Dar bunica nu a vrut răzbunare. A vrut dreptate.
Astăzi, stau în casa în care am crescut. Nu cu ură. Nu cu dorință de răzbunare. Ci cu recunoștință.
Mama și-a crescut „fiul perfect”.
Eu am fost crescută de o femeie care m-a iubit necondiționat.
Și asta m-a făcut… completă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.