Iritarea creștea, dar nu vedea nicio ieșire.
Andrei o susținea pe mama lui în toate, ignorând disconfortul soției.
Renovările de la Valentina Petrovna se tot prelungeau.
…și fiecare zi în plus era ca o piatră pusă pe pieptul Angelinei.
Într-o dimineață, s-a trezit înaintea tuturor. Era liniște. Rar se mai întâmpla asta. A stat pe marginea patului și s-a uitat în jur. Dormitorul ei. Patul ei. Dulapul ei. Și totuși, nu mai simțea că e „acasă”.
A făcut o cafea și a băut-o în picioare, lângă geam. Afară, oamenii mergeau grăbiți la muncă. Fiecare la casa lui. La viața lui.
Atunci a simțit ceva nou. Nu furie. Nu oboseală. Ci o hotărâre calmă.
Seara, când Andrei s-a întors de la serviciu, Angelina l-a așteptat la masă. Nu cu reproșuri. Nu cu lacrimi.
— Trebuie să vorbim, a spus simplu.
Andrei a oftat.
— Iar?
— Da. Iar. Dar de data asta până la capăt.
Valentina Petrovna era în sufragerie, la televizor. Angelina nu a ridicat vocea, dar nici nu a mai șoptit.
— Apartamentul ăsta e al meu. Pe acte. Pe credit. Pe ani de muncă. Eu l-am plătit, Andrei.
Soțul s-a încruntat.
— Știu asta.
— Atunci trebuie să înțelegi ceva: nu mai vreau musafiri fără să fiu întrebată. Nu mai vreau să mă simt chiriașă în casa mea.
Andrei a tăcut.
— Mama ta poate sta până la sfârșitul săptămânii. Atât. După aceea, ori se întoarce acasă, ori îi plătim un apartament în regim hotelier. Avem bani pentru asta.
— Cum adică să-i plătim? — a sărit Valentina Petrovna din sufragerie.
Angelina s-a întors spre ea.
— Exact așa cum ați auzit. Nu e un afront. E o limită.
Soacra a rămas fără cuvinte.
Andrei se uita de la una la alta.
— Lina, exagerezi…
— Nu. Abia acum sunt sinceră.
A fost o noapte grea. Fără somn. Fără împăcări.
Dar dimineața, Angelina s-a trezit ușoară. Ca și cum spusese, în sfârșit, ceva ce trebuia spus de mult.
Peste trei zile, Valentina Petrovna a plecat. Bombănind. Supărată. Dar a plecat.
Apartamentul a devenit din nou tăcut.
Angelina a mutat scaunele la loc. A spălat podeaua. A deschis larg geamurile.
Andrei a înțeles. Nu imediat. Nu complet. Dar suficient.
Au urmat discuții. Grele. Adevărate.
Au pus reguli. Au pus granițe.
Și pentru prima dată după mult timp, Angelina s-a așezat pe canapea, cu o cană de ceai, și a simțit ceva simplu și prețios.
Era acasă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.