Stătea în prag, în tricou șifonat, cu părul vâlvoi și o față care spunea clar că viața îl lovise din plin în ultimele zece minute.
— Vă rog… a început el, cu o voce stinsă. — Ce e zgomotul ăsta?
— Lecție de vioară, am răspuns calm. — Copilul meu repetă.
— Dar… e dimineață! a zis el, aproape plângând.
— Exact, am confirmat. — Ora opt. Program legal.
A rămas mut. Se vedea că nu știa ce să spună. Din spate, fiul meu trăgea cu arcușul pe coarde cu un entuziasm de parcă ar fi fost pe scena de la Sala Palatului.
— Doamnă, eu… eu lucrez noaptea, a murmurat vecinul. — Ajung acasă pe la patru, adorm greu…
— Știu, am spus. — Și eu muncesc ziua. Și copilul meu merge la școală.
A oftat adânc. Pentru prima dată, nu mai părea superior sau nepăsător. Părea doar un om obosit.
— Uitați, a zis el, — îmi pare rău. Chiar îmi pare rău. N-am realizat cât de tare se aude jos.
L-am privit câteva secunde. Apoi m-am dat puțin la o parte.
— Intrați.
S-a uitat surprins, dar a intrat. Vioara s-a oprit. Fiul meu l-a privit curios.
— El e vecinul de sus, i-am spus. — Cel cu muzica.
Copilul a dat din cap serios.
— Domnul care nu ne lăsa să dormim?
Vecinul a roșit.
— Da… eu sunt.
— Eu învăț vioară, a zis fiul meu mândru. — Dar încă nu-mi iese.
— Se vede… a murmurat vecinul, apoi s-a corectat repede. — Adică… o să-ți iasă.
Am zâmbit pentru prima dată sincer.
— Haideți să facem un acord, am spus. — După ora 22, liniște. Fără boxe. Fără rock. Iar noi… vom încerca să repetăm nu chiar zilnic.
A dat din cap imediat.
— Promit. Pe cuvânt.
Din ziua aceea, muzica de noapte a dispărut. Primele nopți dormeam cu urechea ciulită, așteptând basul familiar. N-a mai venit.
În schimb, dimineața, vecinul ne saluta politicos pe scară. Uneori îi aducea fiului meu corzi noi pentru vioară. O dată chiar i-a adus o husă mai bună.
După câteva luni, copilul chiar a început să cânte frumos. Nu perfect, dar din ce în ce mai bine.
Într-o seară, pe scară, vecinul mi-a spus zâmbind:
— Știți… cred că vioara m-a vindecat de rock la volum maxim.
Am râs amândoi.
Uneori, soluțiile nu vin din scandal sau poliție, ci dintr-o idee simplă, puțin curaj și… o vioară care scârțâie la timp.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.