Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov este sărbătorit, în fiecare an, la data de 27 octombrie. Acesta s-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre, în Bulgaria, și este unul dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei. Este cinstit de către Biserica Ortodoxă după Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – 26 octombrie 2022.
Potrivit Tradiției, înainte de a muri, Sfântul Dimitrie Basarabov s-a așezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului.
Moaștele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelație: i s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus:
“Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”.
Ceea ce s-a și întâmplat. Sărbătoarea închinată acestui mare sfânt este una dintre cele mai importante sărbători din timpul anului bisericesc. În Calendarul Ortodox este marcată cu o cruce roșie, iar credincioșii o respectă cu sfințenie.
Pe 27 octombrie sunt sărbătoriți toți cei care poartă numele Sfântului Dimitrie Basarabov – Dumitru, Dimitri, Mitica, Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Mitache, Dimitrica, Mitu, Dima, Dumitrica, Dumitra, Demetra, Dumitriță, Demetra, Dumitrana, Mită, Dumitrița, Mimi.
Aprinde o lumânare și citește rugăciunea închinată Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov
„O, Dumnezeul meu, ce face cel care nu se sacrifică cu totul pentru Tine? Şi cât de departe sunt de Tine dacă nu mă ofer cu totul iubirii Tale. Câte imperfecţiuni văd în mine! Câte neputinţe şi scăderi în servirea faţă de Tine!
O, Doamne, cât de puţine lucruri facem pentru Tine. Asemenea bobului de muştar sunt faptele noastre bune şi mari stânci faptele rele.
Îmi pare rău pentru că de foarte multe ori uit de Tine şi de nenumăratele graţii pe care le obţin din partea iubirii Tale nesfârşite. Când uit de ele, Te rog să mă ierţi, Doamne, şi să nu-mi socoteşti ca pe o vinovăţie mărginirea fiinţei mele.
Căci dacă aş fi ştiut să-Ţi fiu servitor în lucuri mari, nu aş fi omis nici înfăptuirea lucrurilor mici. Fericit este cel care dă mărturie de credinţă adevărată prin faptele vieţii sale.
Învaţă-mă şi pe mine să îndeplinesc astfel de lucruri pentru Mărirea Ta, oricât de mare ar fi preţul, după exemplul servului Tău Dumitru şi al tuturor martirilor. Amin.”