Șeful a închis ușa biroului cu grijă, lăsând zgomotul secției în urmă. A rămas câteva clipe privind-o, ca și cum ar fi încercat să accepte realitatea.
– Maria… a rostit încet. Sunteți… mama Anei…
Femeia și-a plecat privirea. Pe chipul ei nu era nici revoltă, nici implorare – doar o oboseală adâncă.
Da. Fusese soacra lui. Familia de care se desprinsese definitiv cu ani în urmă.
După ce soția lui plecase în străinătate cu alt bărbat, fără explicații și fără rămas-bun, el depusese actele de divorț și își jurase că nu va mai avea nicio legătură cu rudele ei.
Credea că toți duc o viață bună, departe de el.
– De ce sunteți aici? a întrebat, de data aceasta cu un ton mai blând.
În birou, Maria a tăcut mult, frământând marginea baticului.
– Fiul meu… nu mai este, a șoptit într-un final. A murit iarna trecută… inima… Iar Andrei, nepotul meu… dacă nu pot să-l întrețin, îl vor lua la orfelinat… Pensia nu ajunge. De aceea vând flori… cât mă țin puterile…
Ultimele cuvinte aproape că nu s-au mai auzit.
Șeful s-a întors spre fereastră. Maxilarul i s-a încordat. Realitatea pe care și-o imaginase despre viața lor s-a destrămat într-o clipă.
Nu trăiau bine. Se luptau să supraviețuiască.
După câteva momente, a apăsat butonul de apel.
– Să intre toți.
Când agenții au intrat, vocea lui era din nou fermă:
– Anulați procesul-verbal. Fără amendă. Fără acuzații. Eliberați doamna imediat. Este un ordin.
În secție s-a lăsat tăcerea.
A ajutat-o personal să se ridice, i-a pus găleata în mâini și i-a spus încet:
– Nu vă vor mai aduce aici.
Maria a dat din cap, fără cuvinte.
O lună mai târziu, poștașul i-a adus un plic fără expeditor. Apoi încă unul. Și încă unul.
În fiecare lună, înăuntru era aceeași sumă – suficientă pentru pâine, medicamente și caietele lui Andrei.
De atunci, Maria a ieșit tot mai rar la intersecție cu florile ei.
Iar șeful poliției nu a spus niciodată nimănui de ce, printre cheltuielile sale, apăruse o nouă categorie.
Știa doar un lucru: uneori datoria nu înseamnă doar să aplici legea. Uneori datoria înseamnă să rămâi om.
Materialul prezentat este o operă de ficțiune. Numele, personajele, instituțiile și situațiile sunt create în scop literar. Orice coincidență cu persoane reale, în viață sau decedate, ori cu evenimente reale este neintenționată. Autorul și editorul nu își asumă răspunderea pentru interpretări sau utilizări ale conținutului în afara scopului narativ.