Maria a rămas nemișcată câteva secunde.
Apoi s-a aplecat încet, a adunat o tulpină ruptă și a scuturat noroiul de pe ea. Degetele îi tremurau, dar ochii îi erau limpezi.
— Bine, Radu, a spus ea liniștit. Faceți piscină.
Radu a zâmbit satisfăcut. Andreea a oftat ușurată.
Maria și-a strâns pastilele, le-a pus în pungă și a intrat în căsuța ei veche, cu pridvorul scorojit și mușcate la geam. A închis ușa fără să trântească.
În bucătăria mică mirosea a ceapă uscată și a lemn. S-a așezat la masă, a scos carnețelul cu foi îngălbenite și a început să scrie.
Două telefoane a dat.
Atât.
A doua zi, la ora opt dimineața, pe uliță au intrat trei camioane mari, încărcate până la refuz.
Vecinii au ieșit la porți. Câinii au început să latre.
Radu a ieșit în pantaloni scurți, cu cafeaua în mână.
— Ce-i asta?! a strigat.
Primul camion a început să descarce chiar la gardul lor comun. Un morman uriaș de bălegar proaspăt, aburind în aerul dimineții.
Mirosul s-a ridicat greu și hotărât.
— Doamna Maria, unde să-l punem pe restul? a întrebat șoferul.
Maria a ieșit calmă din curte.
— De-a lungul gardului, băieți. Să fie uniform.
Radu s-a înroșit la față.
— Ați înnebunit?! Ce faceți?!
Maria l-a privit drept în ochi.
— Îngrășământ. Natural. De calitate. L-am plătit din banii mei. 4.500 de lei cu transport cu tot.
Andreea a apărut în ușă, palidă.
— Mamă, miroase groaznic!
— Păi da, a spus Maria simplu. Așa miroase pământul când rodește.
Piscina a fost montată peste două zile.
Dar nimeni n-a putut sta în ea.
Mirosul nu dispărea. Soarele îl încălzea și-l făcea și mai puternic. Musafirii care veneau la grătar plecau după o oră. Copiii vecinilor râdeau pe furiș.
După o săptămână, Radu a venit la poarta Mariei.
Nu mai zâmbea.
— Doamna Maria… poate găsim o soluție.
Maria curăța fasole verde pe un scăunel.
— Ce soluție, Radu?
— Mutăm piscina. Refacem solarul. Plătesc eu. Tot.
Ea a tăcut.
Apoi s-a ridicat încet.
— Solarul nu mai e ca înainte. Răsadurile s-au dus. Sezonul e compromis.
Radu a lăsat capul în jos.
— Vă dau 10.000 de lei. Și chem oameni să-l ridice cum spuneți dumneavoastră.
Maria l-a privit lung.
— Nu pentru bani am muncit eu acolo.
S-a apropiat de gard.
— Pentru liniște. Pentru gustul roșiei coapte, ruptă direct din vrej. Pentru că așa știu eu să trăiesc.
Radu a înghițit în sec.
— Știu. Am greșit.
Pentru prima dată, părea sincer.
După încă două zile, piscina a dispărut.
Camioanele au venit din nou. De data asta au încărcat bălegarul și l-au dus pe câmp, unde chiar era nevoie de el.
În locul piscinei s-a turnat fundație nouă pentru solar.
Radu a muncit cot la cot cu muncitorii. Andreea a adus apă și a plantat primele fire.
Toamna, roșiile au fost mai puține.
Dar au fost dulci.
Într-o seară, au stat toți trei la masă, în curte. Pe farfurie era salată de roșii cu brânză și ceapă.
Radu a mușcat și a închis ochii.
— Asta nu găsești la supermarket, a spus încet.
Maria a zâmbit.
Nu triumfător.
Ci liniștit.
Uneori, ca să le amintești oamenilor ce înseamnă rădăcinile, trebuie doar să le arăți cum miroase pământul adevărat.
Iar din ziua aceea, nimeni nu a mai atins solarul fără să întrebe.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.