Femeia l-a ajutat pe bătrân să se ridice și l-a condus câțiva pași într-o parte, astfel încât să nu se rănească în cioburile împrăștiate pe jos. Apoi s-a întors liniștită spre vânzătoare. În privirea ei nu era furie și nici grabă. Dar tocmai calmul acela a făcut ca atmosfera din magazin să devină brusc apăsătoare.
— Chiar vorbiți așa cu un om în vârstă pentru un borcan scăpat din greșeală? a întrebat ea încet.
Vânzătoarea a ezitat o clipă, dar apoi a ridicat din umeri, încercând să pară sigură pe ea.
— Și ce ar trebui să fac? A spart marfa! Să plătească și să strângă!
Femeia și-a deschis geanta fără grabă și a scos o legitimație mică, pe care i-a arătat-o.
— Mă numesc Ana Popescu. Lucrez la departamentul de control comercial. Iar ceea ce faceți acum este o încălcare clară a regulilor de deservire a clienților.
La început vânzătoarea nu a înțeles pe deplin ce înseamnă asta. Dar când a privit mai atent legitimația, culoarea i-a dispărut din obraji.
— Un client nu este obligat să curețe marfa spartă, a continuat femeia calm. Mai ales când este vorba despre o persoană în vârstă. Iar umilirea unui client în fața tuturor este complet inacceptabilă.
Între timp, câțiva oameni din magazin se opriseră și priveau scena în tăcere.
— Astăzi voi întocmi un proces-verbal, a adăugat Ana. Conducerea magazinului va primi un raport oficial. Pentru o asemenea atitudine există consecințe.
Vânzătoarea a rămas fără cuvinte. Nu mai știa unde să privească. Între timp, bătrânul ținea în mâini pâinea lui simplă și se uita nedumerit de la una la alta.
Ana s-a aplecat și a ridicat borcanul cu murături de pe raft.
— Acesta este pentru dumneavoastră, i-a spus ea blând.
Bătrânul a clătinat din cap, stânjenit.
— Nu… nu am bani pentru el…
Ana a zâmbit ușor.
— Nu trebuie să plătiți.
Apoi s-a apropiat de casă și a pus câteva bancnote pe tejghea.
— Pentru borcanul spart. Și pentru cumpărăturile lui.
Bătrânul a rămas nemișcat câteva clipe. Ochii i s-au umplut de lacrimi pe care încerca să le ascundă.
— De ce faceți asta pentru mine? a întrebat el încet.
Ana l-a privit cu blândețe.
— Pentru că uneori oamenii au nevoie doar de puțin respect… și de cineva care să le amintească că nu sunt singuri.
Bătrânul a strâns pâinea și borcanul în brațe, ca pe niște lucruri prețioase.
În timp ce ieșea încet din magazin, oamenii care văzuseră scena au început să se dea instinctiv la o parte, făcându-i loc.
Iar în spatele lui, pentru prima dată după mult timp, în magazin s-a făcut o liniște care semăna mai mult cu rușinea decât cu obișnuita agitație.