Fetița îl privea cu suspiciune.
— De ce întrebați?
Radu a tras aer adânc în piept.
— Cred… că am cunoscut-o pe mama ta.
După câteva clipe de ezitare, fata a spus:
— Locuim pe strada Salcâmilor, numărul 3.
— Pot să vin cu tine?
S-a oprit.
— Nu ar trebui să mă urc în mașina unui străin.
Radu a dat din cap.
— Ai dreptate.
Apoi ea a spus:
— Mă numesc Maria.
Radu a încremenit.
Acela era numele pe care îl aleseseră împreună.
Când au ajuns…
un bărbat îi aștepta în prag.
Se sprijinea într-un baston.
— Cine e?
Apoi s-a uitat mai atent.
Și a spus încet:
— Tu ești Radu.
Radu a rămas fără cuvinte.
— De unde mă știi?
— Elena a vorbit despre tine.
Au intrat.
Și Radu a spus tot.
Despre acea noapte.
Despre gol.
Despre pierdere.
Bărbatul a ascultat în liniște.
— Sorina ți-a pus ceva în băutură, a spus în cele din urmă. Elena a aflat… dar prea târziu.
Radu și-a acoperit fața cu mâinile.
Zece ani.
Pierduți.
Din cauza unei minciuni.
— Ne-am căsătorit acum trei ani, a continuat bărbatul. Era deja bolnavă. Îi era teamă doar de un lucru…
A privit spre Maria.
— Să nu rămână singură.
Tăcere.
—
Apoi a spus:
— Radu… Maria este fiica ta.
Fata a făcut un pas înapoi.
— Ce?
Radu nu a putut vorbi.
Lacrimile i-au curs în tăcere.
Au mers la mormânt.
Radu a căzut în genunchi.
— Iartă-mă…
A șoptit.
După aceea, s-a întors spre bărbat.
— De ce ai rămas?
— Pentru ea, a spus simplu. Dar nu mai pot…
Radu a dat din cap.
— Atunci veniți cu mine.
— Ce?
— Am o firmă. Te pot ajuta. Tratament. Loc de muncă. Tot.
A privit spre Maria.
— Iar ea… nu va mai duce lipsă de nimic.
Bărbatul a tăcut.
Apoi a dat din cap.
Maria a zâmbit.
— Deci… acum am doi tați?
Radu a râs printre lacrimi.
Și a îmbrățișat-o.
Pentru prima dată după zece ani…
nu mai visa.
Pentru că, în sfârșit…
nu mai pierduse totul.