Pentru câteva secunde, nimeni din hală nu a mai spus nimic.
Nelu privea uluit cum Victor Damian îi întindea bătrânului pungile pline cu cele mai scumpe bucăți de carne din vitrină.
Nea Gheorghe tremura atât de tare, încât abia putea ține plasele.
— Domnule… cred că e o greșeală… a bâiguit el. Eu n-am cum să plătesc așa ceva…
Victor i-a zâmbit calm.
— Nu trebuie să plătiți nimic. Mergeți acasă și faceți-i doamnei Elena o supă adevărată. Și o friptură, dacă are poftă.
Bătrânul a început să plângă în hohote.
Încerca să spună ceva, dar cuvintele îi rămâneau blocate în gât.
— Dumnezeu să vă dea sănătate… a reușit într-un final să murmure.
Victor l-a prins ușor de braț.
— Haideți, vă ajut să ducem plasele până la mașină.
În spatele tejghelei, Nelu încă zâmbea tâmp, convins că făcuse cea mai bună vânzare din săptămână.
— Să mai veniți pe la mine, dom’ Victor! Marfă ca la mine nu găsiți nicăieri!
Atunci Victor s-a oprit.
S-a întors încet spre măcelar și l-a privit direct în ochi.
Zâmbetul lui Nelu a început să dispară.
— Ai dreptate, Nelule, a spus Victor rar. Marfă poate că mai găsesc greu. Dar caracter ca al tău sper să nu mai întâlnesc niciodată.
În jurul lor, oamenii ascultau fără să clipească.
— Ți-am cumpărat toată carnea azi doar ca să nu spui că te las în pierdere, a continuat Victor. Dar să știi ceva: restaurantul meu cumpăra de la tine aproape două sute de kilograme de carne pe săptămână.
Fața măcelarului a început să se albească.
— Dom’ Victor… haideți că a fost doar o glumă…
— Nu. A fost lipsă de omenie, l-a întrerupt bărbatul. Ai umilit un bătrân care voia să îi ducă soției bolnave o supă caldă. Un om care muncește o viață întreagă și ajunge să fie tratat ca un gunoi pentru zece lei.
Nelu a înghițit în sec.
— Vă rog… nu faceți asta…
Victor și-a aranjat calm mâneca sacoului.
— Din momentul ăsta, contractul nostru se termină. În bucătăria mea nu intră carne tăiată de un om fără suflet.
Parcă tot aerul dispăruse din hală.
Nelu s-a sprijinit de tejghea.
— Dom’ Victor, vă rog… eu trăiesc din contractul ăsta…
— Atunci trebuia să te gândești înainte să arunci mâncarea pe jos în fața unui om flămând.
Măcelarului i-au cedat picioarele.
S-a prăbușit pe scaunul din spatele galantarului și și-a dus mâinile la cap.
Pentru prima dată după mulți ani, nu mai părea omul puternic care umilea pe toată lumea.
Părea doar un om speriat care înțelesese prea târziu cât îl costase propria aroganță.
Și atunci, dintr-un colț al halei, cineva a început să aplaude.
Apoi încă o persoană.
Și încă una.
În câteva secunde, întreaga piață răsuna de aplauze.
Unii oameni îl felicitau pe Victor, alții îl priveau pe bătrân cu ochii umezi.
Nea Gheorghe plângea în continuare, ținând strâns plasele cu carne, de parcă se temea că totul era doar un vis.
Victor l-a luat de braț și l-a condus încet spre ieșirea din piață.
În urma lor, aplauzele continuau.
Iar Nelu rămăsese singur în spatele galantarului gol, realizând că într-o singură dimineață pierduse mai mult decât un client.
Își pierduse respectul oamenilor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.