Gabriela a strâns consola și mai tare la piept.
— Ce faci?! a izbucnit ea, suficient de tare încât toți copiii să amuțească.
Dar Radu nu s-a clintit.
S-a așezat între Maia și mama lui, apoi a luat consola din mâinile Gabrielei, calm, dar ferm. Ea a încercat să tragă de cutie, însă el nu i-a dat drumul.
Apoi s-a întors spre Maia și i-a pus cadoul înapoi în brațe.
Fiica mea l-a strâns imediat la piept, de parcă se temea că îl va pierde din nou.
Radu și-a privit mama direct în ochi.
— Tocmai ai făcut o fetiță de opt ani să plângă la propria ei aniversare. Asta nu este educație. Este răutate.
Gabriela a ridicat mâinile teatral.
— Exagerezi! Încerc să o învăț bunele maniere!
Radu a dat încet din cap.
— Atunci hai să spunem și tot adevărul.
S-a întors ușor spre invitați, astfel încât toată lumea să îl audă.
— Eu i-am dat mamei mele banii pentru acest cadou acum două săptămâni.
Am rămas fără cuvinte.
Nici măcar eu nu știam asta.
— Mi-a spus că vrea să facă ceva frumos pentru Maia. Că vrea să se apropie de noi. Am vrut să cred că vorbește serios.
A înghițit greu și a continuat:
— Nu mi-am imaginat nicio clipă că își va folosi nepoata și ziua ei de naștere ca să facă un spectacol.
Fața Gabrielei se înroșise complet.
— Este absurd!
— Nu, a spus Radu. Absurd este că ai umilit un copil și încă te comporți ca și cum tu ai fi victima.
Gabriela l-a privit șocată.
— Cum îndrăznești să-mi vorbești așa?
Radu și-a ridicat mâna, încercând clar să se controleze.
— Până când nu înveți să ne respecți familia, nu te mai vreau aici.
Pentru prima dată de când o cunoșteam, Gabriela părea că nu mai are controlul situației.
— Glumești…
— Nu. Pleacă.
Ea a râs scurt, acel râs fals pe care îl avea când era prinsă cu ceva.
— Hai, Radu, nu fi ridicol.
El nici măcar nu a clipit.
— Pleacă.
Gabriela s-a uitat prin cameră, probabil sperând că cineva îi va lua apărarea.
Nimeni nu a spus nimic.
În cele din urmă și-a înșfăcat poșeta și a plecat spre ușă cu pași apăsați.
— O să regreți asta, a mormăit înainte să iasă.
Radu nu i-a răspuns.
A rămas nemișcat până când ușa s-a trântit atât de tare încât au vibrat tablourile de pe perete.
Mai târziu, după ce au plecat toți invitații, Maia era sus, în pijamale, jucându-se fericită pe noua ei consolă.
În bucătărie, Radu stătea rezemat de blat, obosit și tăcut.
— Ar fi trebuit să-ți spun adevărul despre cadou, a murmurat el. Despre bani. Despre tot.
Mi-am încrucișat brațele.
— Ai sperat că mama ta se va schimba.
El a dat încet din cap.
— Am vrut să cred asta.
— În schimb, a făcut-o pe fiica noastră să plângă.
— Știu.
M-am apropiat de el și am oftat.
— Sunt supărată că nu mi-ai spus. Dar sunt mândră de tine pentru ce ai făcut azi.
Radu a ridicat privirea surprins.
— Nu i-ai ținut partea mamei tale. Ți-ai apărat copilul.
A expirat lung, ca și cum scăpa în sfârșit de o povară.
— Maia nu va mai rămâne singură cu ea după asta.
— Foarte bine, am spus imediat.
De sus s-a auzit râsul Maiei.
Radu a închis ochii pentru o clipă.
— M-am săturat să încerc mereu să obțin aprobarea mamei mele. Îmi aleg familia.
I-am luat mâna și i-am zâmbit.
— Noi te-am ales de mult.
A doua zi dimineață, Maia a coborât scările cu consola strânsă la piept și cu un zâmbet uriaș.
— Pot să mă joc puțin înainte de micul dejun?
Radu a râs pentru prima dată după tot haosul din ziua precedentă.
— Doar azi.
Maia s-a cuibărit pe canapea, iar el s-a așezat lângă ea să o ajute să își facă profilul.
I-am privit din bucătărie și, pentru prima dată după mult timp, am simțit liniște.
Uneori, oamenii oferă cadouri doar ca să poată controla sau răni pe cineva. Dar adevăratele daruri nu vin niciodată cu umilințe, condiții sau frică.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.