A doua zi am intrat în salonul prietenei mele, Monica, și i-am întins lista lui Radu.
A citit-o o singură dată.
— Dumnezeule… vorbește serios?
Am dat din cap și m-am așezat în scaun.
— Tunde-mă.
S-a uitat lung la părul meu care îmi ajungea aproape până la talie.
— Alina… ești sigură?
M-am privit în oglindă. Păream obosită, tristă și micșorată de ani întregi de remarci și umilințe.
Dar undeva, în spatele tuturor lucrurilor, încă eram eu.
— Da. Tot.
Prima șuviță a căzut pe podea și am simțit că las în urmă mai mult decât niște păr. Monica m-a întrebat dacă sunt sigură că vreau să îl donez.
— Da. Să ajungă la copii care chiar au nevoie de el.
Când a terminat, m-am privit în oglindă cu capul complet ras.
Și pentru prima dată după foarte mult timp, nu mi-a fost rușine de mine.
În aceeași săptămână am donat aproape toți banii unei fundații care ajuta copii bolnavi de cancer și familii aflate în dificultate. Compania lui Radu sponsoriza exact gala organizată de fundație.
Iar directoarea organizației m-a întrebat dacă vreau să urc pe scenă și să spun câteva cuvinte.
Am acceptat.
În zilele următoare, Radu mă suna constant.
— Totul merge bine?
— Da.
— O să fii gata pentru gală?
— O să fiu acolo.
În seara evenimentului am intrat în sală într-un costum crem elegant, cu ruj roșu și o eșarfă de mătase pe cap.
Radu m-a văzut imediat.
Mai întâi a părut ușurat. Apoi iritat.
— De ce porți asta pe cap?
— Este o surpriză.
În timpul cinei, directoarea fundației a urcat pe scenă și a luat microfonul.
— În această seară vrem să mulțumim unei persoane care a făcut o donație impresionantă pentru copiii noștri. Alina, te rog să vii lângă mine.
Radu a încremenit.
— Ce faci? a șoptit printre dinți.
M-am ridicat fără să-i răspund.
Când am ajuns pe scenă, întreaga sală se uita la mine.
Am tras aer în piept și am început:
— Soțul meu mi-a dat bani pentru operații estetice ca să devin o femeie cu care să se poată lăuda.
În sală s-a făcut liniște totală.
Mi-am scos încet eșarfa de pe cap.
Câteva persoane au rămas cu gura căscată.
— El credea că mă voi întoarce cu un nas mai mic, coapse mai subțiri și un chip mai „corect”. În schimb, mi-am ras capul, am donat părul pentru copiii care au nevoie de peruci și am folosit banii ca să ajut familii care înțeleg că valoarea unui om nu stă în perfecțiune.
Apoi am scos lista din geantă și am citit-o cu voce tare.
Radu se făcuse alb la față.
M-am uitat direct spre el.
— Credeam că cel mai dureros lucru este când cineva încetează să te mai vadă. Dar adevărata cruzime este să te facă să crezi că trebuie să te schimbi ca să meriți iubire.
Pentru câteva secunde nu s-a auzit nimic.
Apoi o femeie s-a ridicat și a început să aplaude.
După ea încă una.
Și încă una.
În mai puțin de un minut întreaga sală era în picioare.
Doar Radu a rămas așezat.
Mai târziu m-a prins pe hol, furios.
— M-ai făcut de rușine!
— Nu, Radu. Tu ai făcut asta singur.
La câteva zile după gală, a fost scos din mai multe proiecte importante ale companiei. În aceeași dimineață i-am pus pe masă actele de divorț.
— Serios? Pentru un discurs? a întrebat.
— Nu. Pentru ani întregi în care ai încercat să mă faci să mă simt insuficientă.
Seara, Eva s-a așezat lângă mine pe pat și m-a privit atent.
— O să-ți lași părul să crească la loc?
Am zâmbit.
— Poate.
Ea și-a sprijinit capul pe umărul meu.
— Mie îmi place așa. Pari mai mult tu.
Luca s-a lipit și el de mine.
— Tot mama noastră ești.
I-am strâns în brațe și atunci am înțeles ceva simplu:
Radu voia o soție perfectă pentru imaginea lui.
Eu am ales să devin o mamă suficient de puternică încât copiii mei să nu creadă niciodată că iubirea trebuie câștigată.