Matei a rămas câteva secunde cu privirea în pământ, de parcă încerca să-și facă singur curaj.
— Cu două zile înainte de accident, i-am auzit pe mama și pe tatăl tău certându-se. Nu știau că sunt pe hol. Vorbeau despre bani… despre casa voastră și despre o asigurare foarte mare.
Am simțit că mi se taie respirația.
— Ce asigurare?
— Nu știu toate detaliile. Dar mama îi spunea că sora ei nu va accepta niciodată ce voia el. Apoi tata tău a spus ceva ce nu-mi iese din minte nici acum… „În curând nu va mai putea să se opună.”
Am rămas nemișcată.
— Ești sigur?
Matei a dat încet din cap.
— Atunci n-am înțeles ce înseamnă. După accident… și după nunta asta grăbită… totul a început să capete sens. Nu spun că știu ce s-a întâmplat. Dar cred că există lucruri pe care cineva le ascunde.
Din curte s-au auzit aplauze.
Preotul îi chema pe miri.
M-am uitat spre tata. Zâmbea larg, de parcă era cea mai fericită zi din viața lui.
Nu mai puteam suporta.
Am mers direct spre el.
— Tată, trebuie să vorbim.
— Teo, acum nu este momentul.
— Ba chiar acum.
Toți invitații au tăcut.
Corina s-a apropiat imediat.
— Ce faci? Ai înnebunit?
Am privit-o fără să clipesc.
— Vreau doar un răspuns. De ce v-ați căsătorit la opt zile după ce mama a murit?
Nimeni nu spunea nimic.
Se auzea doar vântul printre pomii din curte.
— Și mai vreau să-mi spuneți ce înseamnă asigurarea despre care vorbeați înainte de accident.
Tata a încremenit.
Chipul i s-a schimbat într-o clipă.
Nu părea surprins.
Părea speriat.
Corina a încercat să râdă.
— Cine ți-a băgat prostiile astea în cap?
— Matei a auzit discuția voastră.
Toate privirile s-au întors spre băiat.
El a făcut un pas înainte.
— Este adevărat. V-am auzit.
Tata și-a pierdut calmul.
— Era o discuție despre datorii! Atât!
— Atunci de ce ai ascuns existența asigurării? am întrebat.
Nu mi-a răspuns.
Corina și-a dus mâinile la față și, fără să-și dea seama, a rostit încet:
— Nu trebuia să afli chiar astăzi…
În clipa aceea, invitații au început să murmure.
Vecinii se uitau unii la alții.
Preotul a făcut câțiva pași înapoi.
Nunta se destrăma sub ochii tuturor.
În următoarele zile, n-am mai putut trăi cu întrebările. Am mers la poliție și le-am povestit tot ce aflasem. La început au fost rezervați, dar au acceptat să verifice din nou documentele accidentului și situația financiară a părinților mei.
Ancheta a scos la iveală lucruri pe care nu le știam.
Tata încheiase, cu doar câteva luni înainte, o poliță de asigurare consistentă pe numele mamei.
Existau datorii ascunse despre care ea refuzase să vorbească.
Iar căsătoria cu Corina fusese pregătită cu mult înainte de înmormântare.
Nu s-a dovedit niciodată că accidentul fusese provocat intenționat.
Dar s-a dovedit că tata și Corina ascunseseră adevărul despre relația lor și despre motivele financiare care îi aduseseră împreună.
Pentru mine, asta a fost suficient.
Am rupt orice legătură cu amândoi.
Casa în care copilărisem a rămas, în cele din urmă, a mea, după încheierea tuturor procedurilor legale.
Prima primăvară petrecută acolo a fost grea.
Am cumpărat lalele și mușcate, exact florile pe care mama le iubea.
Le-am plantat în același colț al grădinii unde fuseseră ani la rând.
În timp ce acopeream rădăcinile cu pământ, am înțeles că nu voi afla poate niciodată toate răspunsurile.
Dar am învățat ceva mult mai important.
Uneori, adevărul nu începe cu o dovadă.
Începe cu un singur om care are curajul să nu mai tacă.