Cristina și-a șters teatral lacrimile și a privit spre invitați.
— Mama a meritat tot ce a fost mai frumos.
Am făcut tot posibilul să-i ofer un ultim drum demn.
M-am ocupat de toate.
De înmormântare.
De organizare.
De fiecare detaliu.
Am rămas nemișcată.
Nu-mi venea să cred ce aud.
Oamenii dădeau aprobator din cap.
Unii chiar o felicitau din priviri.
Eu n-am spus nimic.
Nu voiam să transform pomenirea mamei într-un scandal.
Atunci s-a apropiat încet directorul casei funerare, domnul Popescu.
Ținea în mână un dosar maro.
S-a oprit lângă Cristina și a zâmbit politicos.
— Îmi cer scuze că vă întrerup.
Am o mică nelămurire.
Cristina a zâmbit încrezătoare.
— Da?
Domnul Popescu a deschis dosarul.
— Voiam doar să vă întreb dacă acesta este al dumneavoastră.
Ea s-a uitat nedumerită.
— Ce anume?
— Factura finală.
Doamna Ioana mi-a cerut să i-o aduc astăzi.
A achitat personal toate cheltuielile.
Fără niciun ajutor.
Am vrut doar să-i mai mulțumesc o dată pentru seriozitate și pentru respectul cu care și-a condus mama pe ultimul drum.
În sală s-a făcut liniște.
Cristina s-a albit la față.
A încercat să zâmbească.
— Eu… adică… am vrut să spun că am fost alături sufletește…
Dar nimeni nu o mai asculta.
Rudele au început să se uite când la mine, când la ea.
Mătușa Elena s-a apropiat și mi-a luat mâna.
— Dumnezeu vede tot, mamă…
Mama ta ar fi fost mândră de tine.
Am simțit că mi se umplu ochii de lacrimi.
Nu pentru că adevărul ieșise la iveală.
Ci pentru că nu fusese nevoie să mă apăr.
Mama mă învățase mereu că adevărul nu are nevoie să țipe.
Își găsește singur glasul.
La plecare, Cristina s-a apropiat încet de mine.
— Ioana… eu…
Am ridicat ușor mâna.
— Astăzi n-a fost despre tine.
N-a fost nici despre mine.
A fost despre mama.
Și despre adevărul pe care l-ai uitat.
Cristina și-a plecat privirea și a plecat fără să mai spună un cuvânt.
Înainte să ies din cimitir, m-am oprit în fața crucii.
Am așezat un buchet de crini albi și am șoptit:
— Mamă… sper că ai văzut.
Am făcut tot ce am putut.
Și, pentru prima dată după multe luni, am simțit că sufletul meu era puțin mai ușor.