Marina intră în apartament fără să mai aștepte invitația.
Avea în mână o pungă ruptă și ochii încă roșii de nervi.
— Vă rog să-mi spuneți că și la voi a fost astăzi…
Valeriu și-a aruncat privirea spre bucățile de material de pe podea.
— Ce a făcut la voi?
Marina răsturnă conținutul pungii pe masă.
O pereche de pantofi eleganți, rămași fără tocuri.
Câteva lumânări parfumate făcute bucăți.
Și o rochie nouă, tăiată pe lateral.
— A intrat în apartament cât eram la serviciu. Mi-a distrus tot ce a considerat ea că este “nepotrivit pentru o femeie măritată”.
Aliona închise ochii.
— Exact la fel…
Valeriu își luă telefonul și îl sună imediat pe fratele lui.
— Dima, vino acum la noi.
Este urgent.
O oră mai târziu, cei doi frați stăteau unul lângă altul, fără să spună nimic.
În fața lor erau toate lucrurile distruse.
Nu mai putea fi vorba despre simple ieșiri nervoase.
— Noi tot schimbăm încuietorile… spuse Dima.
Dar mama găsește mereu o cale să intre.
Marina îi privi pe amândoi.
— Și voi încă sperați că problema o să dispară de la sine?
Valeriu coborî privirea.
Pentru prima dată nu mai avea niciun argument.
— Aliona avea dreptate…
Nu mai este doar o soacră dificilă.
Este un pericol.
În cameră se lăsă o liniște grea.
Apoi Marina scoase un dosar subțire.
— Eu n-am venit doar să vă arăt pantofii.
Am început să adun dovezi.
Fotografii.
Filmări de pe camerele de supraveghere.
Mesaje.
Datele în care a intrat în apartamentele noastre.
Le împinse spre cei doi frați.
— Dacă nu faceți ceva acum, data viitoare nu va distruge niște obiecte.
Poate va răni pe cineva.
Valeriu simți că i se strânge stomacul.
Își aminti că nepotul urma să se întoarcă din tabără peste câteva zile.
Dacă mama lui ar fi intrat iar în casă…
Nu voia nici măcar să termine gândul.
A doua zi dimineață, cei doi frați au mers împreună la mama lor.
Natalia Ivanovna îi primi zâmbind.
— În sfârșit ați venit fără femeile acelea.
Valeriu nu se așeză.
— Mamă…
Am venit să vorbim serios.
Femeia ridică din sprâncene.
— Despre ce?
Dima puse pe masă fotografiile.
Pantofii rupți.
Rochia tăiată.
Lenjeria distrusă.
Apoi scoase un stick.
— Aici este înregistrarea de pe camera de supraveghere.
Se vede cum intri în apartamentul meu și ieși aproape o oră mai târziu.
Natalia Ivanovna nu mai zâmbi.
Valeriu vorbi primul.
— Nu mai putem continua așa.
Dacă refuzi să mergi la un consult de specialitate și să accepți ajutor, noi nu te vom mai lăsa să intri în viețile noastre.
Femeia izbucni.
— Voi alegeți niște femei desfrânate în locul propriei mame?
Valeriu făcu un pas înainte.
Avea ochii în lacrimi.
— Nu.
Aleg să-mi protejez familia.
Și să te protejez și pe tine, înainte să faci ceva ce nu se mai poate repara.
Pentru prima dată după mulți ani, Natalia Ivanovna nu mai găsi niciun răspuns.
Au urmat luni grele.
Nu s-a schimbat peste noapte.
A fost nevoie de multă răbdare, de tratament și de consiliere.
Dar, încet-încet, vizitele neanunțate au încetat.
Foarfecile au rămas în sertar.
Iar ușile au început, din nou, să fie deschise doar atunci când cineva bătea la ele.
Într-o seară, Aliona și Valeriu au luat cina liniștiți, pentru prima dată după foarte mult timp.
Pe masă era o lumânare parfumată nouă.
Iar Aliona purta aceeași pereche de pantofi cu toc pe care și-o cumpărase după incident.
Valeriu îi zâmbi.
— Îți stau foarte bine.
Ea îl privi emoționată.
— Știi ce îmi place cel mai mult?
— Ce?
— Că, în sfârșit…
…mă simt din nou în siguranță în propria mea casă.