„Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineață, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit și mai liniștit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineață, ca o piatră de moară, care macină în restul zilei grâu sau neghină.” spunea Arsenie Boca și, acesta nu este singurul îndemn pe care ni l-a lăsat moștenire, mai jos vei găsi alte sfaturi, despre cum ar trebui să îți spui rugăciunea!
„Fără milostenie însăși rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuți nu asculți rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ție? Cum vei cere împreună cu credincioșii din Biserică: „Dă Doamne!” – când tu însuți nu dai săracilor, deși poți să dai? Cu ce gură vei spune: „Auzi-mă, Doamne!” când tu însuți nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, Care strigă spre tine prin sărac?”
„Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur, și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îți vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei.”
„Tu nu ești creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile și grijile vieții, ridică-te sus cu mintea și cu inima, revarsă-ti înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni și mulțumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă, treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te și muncește! începe și sfârșește-ti ziua cu Dumnezeu.”
Rugăciunea și postul, aceste aripi sufletești; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care îți poți câștiga biruința a tot păcatul, le cunoști și tu omule și ști cât de folositoare sunt. Da! rugăciunea și postul sunt minunatele unelte duhovnicești cu care îți strângi laolaltă roada ostenelilor, ca și pe altă parte uneltele gospodărești – când trebuie să costești păcatul, când să aduni virtuțile și când să nimicești buruiana gândurilor sălbatice. Folosește-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaște unde să aduni și unde să tai, numai tu omule știi. Căci scris este: vreme este să plângi și vreme este să grăiești și vreme este să taci și toate la vremea lor – și toate cu aleasă înțelepciune.
O voi gândurilor, abia născute, de ce vă lăsați tulburate? De ce fugiți ca o turmă de oi când dau peste pășune străină?… Vedeți cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori le sfâșie sălbatica fiară, orile otrăvește o iarba rea. Vraja ispitelor de a scapă de sub supraveghere, multă pagubă aduce. Omule! Pune mâna pe toiagul rugăciunii și ocolește-le în staulul minții ca să stea acasă sub mila Domnului care le hrănește, primește rugăciunile noastre, sufletele le sfințește, trupurile le curățește, cugetele le îndreptează, gândurile le curățește și așa ne izbăvește cu această învățătură.
Oare știi, omule, că din prima și până-n ultima zi a vieții tale alergi mereu? Îți transporți sufletul spre limanul împărăției lui Dumnezeu, în căruța trupului tău. Fii Hotărât! Încearcă și ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat. Dumnezeu e pretutindeni doar că trebuie rugat. Uneori chiar o rugăciune scurtă făcută însă din tot sufletul și cu toată inima te ajută dacă o zici cu putere. Rugăciunea e respirația sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.”
„Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecați, care și de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?” „Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni și de aceea El e mai aproape de tine decât sufletul și trupul tău, numai să știi și să afli această apropiere prin credință și rugăciune. Toate diamantele lumii sunt un gunoi, fata de o clipă petrecută în lumină dumnezeiască.”
Rugăciunea nu trebuie considerată ca o senzație plăcută și liniștitoare, ca pe un farmec al imaginației înflăcărate, nici ca pe lumina spiritului care ne descoperă cu ușurință adevărul, nici ca pe o consolare a suferințelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acordă din când in când aleșilor Lui. Un suflet care se roagă este un suflet care suferă, căci rugăciunea prin ea însăși este o mortificare, o suferință corporală. Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porțile harului divin. Rugăciunea este un leac care vindecă orice fel de rană, oprește orice lacrimă, liniștește orice durere, ea subjugă orice pasiune. Prin rugăciune nemulțumirile și resentimentele noastre se potolesc, îngrijorările dispar, neliniștea și nerăbdarea încetează, iar evlavia și credința se mărește.