A fost finalizată necropsia cercetătorului de 28 de ani care a murit pe masa de operație. Un edem pulmonar acut masiv i-a adus moartea lui Valeriu Stoilov, spun legiștii.
Valeriu Stoilov, tânărul de 28 de ani care a murit pe masa de operație la spitalul din Vatra Dornei după ce i s-a administrat anestezicul în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale, a murit în urma unui edem pulmonar, au stabilit legiștii.
Valeriu Stoilov avea 28 de ani și era cercetător la Centrul de Economie Montană „CE-MONT” din Vatra Dornei. De 8 martie a mers cu prietenii la o partidă de fotbal. La un moment dat, Valeriu s-a accidentat la cot. A mers la spital pentru consultație, a fost investigat și diagnosticat cu fractură de olecran (cot). Medicii l-au programat pentru operație, scrie monitorulsv.ro.
Pe 13 martie, Valeriu Stoilov s-a prezentat la spital pentru internare, iar două zile mai târziu era programat pentru intervenția chirurgicală.„S-au făcut toate analizele și investigațiile preoperatorii, totul era în regulă, pacientul nu avea nici o suferință anterioară cunoscută. După anestezie a intrat în stop cardiorespirator, inițial reversibil”, a declarat directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr. Cristian Rusu.
Medicii l-au resuscitat și Valeriu și-a revenit. La scurt timp a intrat iar în stop cardiorespirator. A fost resuscitat o oră și jumătate, dar din păcate n-a mai răspuns.
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mama lui Valeriu Stoilov face acuzații grave: Mi-a omorât copilul. Mi l-a omorât!
Mama tânărului cercetător Valeriu Stoilov îl acuză pe medicul anestezist Mihai Simu de decesul fiului ei. Mihaela Linu a povestit pentru Monitorul de Suceava că ultima oară a vorbit cu fiul ei marți seara, înainte de operație. Era îngrijorată că tânărul a fost programat pentru operație abia după o săptămână de la producerea accidentul la fotbal. Tânărul a liniștito și i-a spus că toți medicii care urmau să se ocupe de el l-au vizitat și s-au comportat foarte bine.
”L-au tot amânat, i-au făcut analize, investigații și urmau să-l bage în operație. Așteptam să mă sune copilul meu și m-a sunat medicul, să-mi spună că a murit. Cum adică a murit?! Cu mâna ruptă din cot? Singurul meu copil…”, a spus Mihaela Linu.
Ea crede că medicul anestezist a făcut o eroare care a dus la moartea fiului ei.
De asemenea, refuză categoric ideea că Valeriu ar fi putut să aibă o afecțiune cardiacă preexistentă, nedetectabilă la investigațiile uzuale, de care nu a știut. „Omul (n.r. medicul anestezist) este în vârstă, tremura, era logic că n-o să poată să-i facă. De ce nu-i lasă pe ăștia (n.r. doctori) tineri? Îi omoară! Mi-a omorât copilul. Mi l-a omorât!”, își strigă mama durerea. „Ați făcut o greșeală și nu v-o asumați”, i-a reproșat ea medicului anestezist, potrivit Monitorul de Suceava.