O mamă și-a văzut fiul, pe Alexandru, cum se stinge sub ochii ei. Tânărul suferea de cancer.
O mamă îndurerată și-a spus povestea recent, aceasta făcând înconjurul lumii și întristând o mulțime de persoane. Este vorba despre Ruslana, care de câteva luni a rămas fără fiul ei, Alexandru, asta după ce tânărul a primit un diagnostic crunt din partea cadrelor medicale.
Ruslana locuia în Italia, iar tot ce își dorea era să-l aibă aproape pe fiul ei, însă când dorința i s-a îndeplinit, fericirea i-a fost umbrită, din cauza stării de sănătate a băiatului ei, care se înrăutățea.
„Era 20 septembrie. A venit la mine și mi-a spus: „Mamă, eu am o problemă la un testicul”. Eu văzusem că era umflat, dar nu am îndrăznit nici eu să-l întreb detalii.
(…) În acea zi de 20 septembrie Alexandru a avut dureri mai acute și mi-a spus: „Mamă, nu știu ce să fac”. Seara, la ora 20:00, a fost internat în spital, secția urologie, iar a doua zi dimineața pe 21 septembrie a fost operat”, a povestit mama tânărului, pentru Sănătate.info.
Cei doi au așteptat nici mai mult, nici mai puțin de 40 de zile rezultatul citologic, timp în care Alexandru se simțea din ce în ce mai rău: „A început să aibă probleme la plămâni. Părea o simplă răceală, dar într-o zi a venit și mi-a spus: „Mamă, eu am scuipat sânge”.
De fapt, avea deja metastaze la plămâni”, mai spune Ruslana.
Alexandru a făcut prima ședință de chimioterapie în ziua când a împlinit 27 de ani
Durerile deveneau din ce în ce mai insuportabile pentru Alexandru, iar prima ședință de chimioterapie a făcut-o pe data de 4 noiembrie, atunci când a împlinit vârsta de 27 de ani. La un moment dat, însă, Alexandru și-a chemat mama să stea cu el, iar femeia a relatat cu exactitate cuvintele pe care fiul ei i le-a spus atunci.
„Medicii nu mai știau ce să-i facă, au încercat toate măștile posibile de oxigen. Alexandru mi-a scris mesaj: „Mami, vino te rog că nu mai pot”. L-am ținut de mână ore în șir până l-au intubat. El m-a întrebat dacă înainte de a-l intuba o să îi pună anestezie. I-am spus că da. I-am explicat mai delicat că are un chist pe un plămân, care trebuie să se rupă de acolo și după asta vom continua chimioterapia. Cum mă ținea de mână, eu i-am spus: „Mami, eu sunt cu tine” și l-am sărutat pe frunte și pe mânuță și i-am spus că sunt lângă el și că o să ne întoarcem înapoi, iar lui i-au curs doar lacrimi și nu a zis nimic.”, a mai spus mama lui Alexandru.
Din nefericire, însă, Alexandru s-a stins din viață pe data de 9 noiembrie, însă Ruslana, mama lui, a sperat până în ultima clipă că băiatul ei se va vindeca și totul va reveni la normal: „ Am sperat până în ultimul moment că se va face bine, pentru că o mamă nu își poate imagina să nu își mai vadă fiul”.