Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Cătălina mă privi câteva secunde.
— Nu știu ce crede “toată lumea”.
— Atunci întreb altfel. Radu i-a corectat vreodată?
Asistenta își mută privirea de la ea la mine.
Cătălina își puse o mână pe burtă.
— Cred că ar trebui să discutați cu el.
— Asta voi face.
Am plecat.
În seara aceea, Radu nu era la spital.
Era la Cătălina.
Știam asta pentru că, atunci când l-am sunat, am auzit-o în spatele lui.
— Unde ești?
A urmat o pauză.
— La spital.
— Mai încearcă o dată.
Tăcere.
— Elena…
— Vino acasă.
A ajuns după aproape o oră.
I-am pus verigheta pe masă.
— De cât timp?
— Nu este ceea ce crezi.
— Atunci explică-mi de ce o femeie însărcinată spune că dormi la ea și de ce spitalul crede că ești soțul ei.
Radu își desfăcu nervos nasturele de la cămașă.
— Cătălina trece printr-o situație complicată.
— Copilul este al tău?
— Nu.
Răspunsul veni atât de repede, încât mă surprinse.
— Atunci de ce te comporți ca și cum ar fi?
Nu răspunse.
— Mâine mergi la spital și spui adevărul.
— Nu pot.
Atunci am înțeles că problema era mai mare decât o aventură.
— De ce?
Radu se așeză.
— Pentru că sunt lucruri pe care nu le înțelegi.
— Explică-mi.
— Nu aici.
Am râs scurt.
— Suntem căsătoriți de patru ani în casa asta și tu îmi spui că nu putem discuta aici despre femeia cu care te prefaci că ai un copil?
A doua zi m-a chemat la cabinetul lui.
Când am intrat, mama lui era deja acolo.
Pe birou se afla un dosar.
— Ce este?
Mama lui îl împinse spre mine.
— Un acord între voi. Dacă vrei să închei căsnicia, Radu nu se va opune. Dar anumite lucruri trebuie să rămână private.
Am deschis dosarul.
Mi se cerea să nu discut despre relația lui Radu cu Cătălina nici cu conducerea spitalului, nici cu alte instituții.
Am ridicat privirea.
— De ce vă interesează atât de mult ce spun eu?
Mama lui răspunse:
— Pentru că fiul meu urmează să fie numit director medical adjunct.
Radu închise ochii pentru o secundă.
— Mamă…
Dar era prea târziu.
— Și ce legătură are Cătălina?
Niciunul nu răspunse.
Atunci am întrebat:
— Tatăl ei?
Radu se ridică.
— Elena, termină.
Tatăl Cătălinei conducea grupul care administra spitalul și avea interese în mai multe firme care furnizau echipamente medicale.
Totul începea să capete sens.
— Te prefaci că ești tatăl copilului ei pentru o funcție?
— Nu mă prefac că sunt tatăl lui.
— Doar îi lași pe toți să creadă asta.
Radu se apropie.
— Tatăl copilului este un bărbat căsătorit. Dacă identitatea lui devine publică, va exista un scandal. Familia Cătălinei are nevoie de discreție.
— Iar tu de promovare.
— Nu este atât de simplu.
— Ba exact atât de simplu este.
Am împins dosarul înapoi.
— Nu semnez.
Expresia lui se schimbă.
— Dacă vorbești acum, îmi distrugi cariera.
— Eu?
— Știi ce vreau să spun.
— Nu. Tu ai ascuns că ești căsătorit. Tu ai lăsat un spital întreg să creadă că altă femeie este soția ta. Tu ai acceptat să joci rolul ăsta pentru o promovare.
Mama lui interveni:
— Elena, gândește rațional. Nu pierzi nimic dacă taci.
M-am ridicat.
— Am pierdut deja patru ani.
Am depus cererea de divorț.
Dar n-am spus nimic conducerii spitalului despre viața personală a lui Radu.
N-a mai fost nevoie.
Două săptămâni mai târziu, familia unui pacient a depus o plângere după complicații grave apărute în urma unei intervenții.
În dosar apărea numele lui Radu.
În momentul în care am aflat, mi-am declarat oficial conflictul de interese și am cerut să nu am nicio implicare în verificare.
Ancheta a fost preluată de alți colegi.
Și ei au descoperit problema.
Mai mulți pacienți primiseră același tip de dispozitiv cardiac.
În unele cazuri apăruseră complicații serioase.
Iar după apariția problemelor, anumite observații din documentele medicale fuseseră modificate astfel încât suspiciunile asupra dispozitivelor să dispară.
Unul dintre cei care ceruseră modificări era Radu.
Furnizorul dispozitivelor avea legături comerciale cu grupul condus de tatăl Cătălinei.
Iar Radu susținuse achiziția lor cu puțin timp înainte să înceapă discuțiile despre promovarea lui.
În câteva zile, situația se schimbase complet.
Nu mai era vorba despre mine.
Nici despre divorț.
Nici măcar despre Cătălina.
Era vorba despre pacienți.
Radu a fost suspendat până la clarificarea cazului.
M-a sunat în aceeași seară.
— Trebuie să mă ajuți.
— Nu pot.
— Ba poți.
— M-am recuzat.
— Elena, oamenii aceia sunt colegii tăi.
— Tocmai de aceea m-am recuzat.
Vocea îi deveni aspră.
— Tot soția mea ești.
Am rămas cu telefonul la ureche fără să spun nimic.
Patru ani îmi ceruse să nu știe nimeni că sunt soția lui.
Acum, când avea nevoie de mine, căsnicia noastră devenise brusc importantă.
— Vrei să folosesc faptul că sunt soția ta ca să intervin într-o anchetă?
Tăcu.
— Radu?
— Vorbește măcar cu cineva.
— Nu.
— Îmi pot pierde cariera.
— Atunci trebuia să te gândești la asta înainte să modifici documentele.
A închis.
Câteva zile mai târziu l-am întâlnit întâmplător pe un coridor al spitalului.
Nu mai purta halatul.
— Elena.
M-am oprit.
— Am nevoie de cinci minute.
— Pentru divorț vorbești cu avocatul meu.
— Nu despre divorț.
Se apropie.
— Tatăl Cătălinei poate rezolva situația, dar lucrurile trebuie liniștite înainte să ajungă mai departe.
În spatele lui se aflau doi dintre oamenii care verificau cazul.
Unul se opri.
— Ce anume poate rezolva domnul Avram, doctore Marinescu?
Radu încremeni.
În clipa aceea apăru Cătălina.
Era agitată.
— Radu, tata a vorbit cu avocații. A spus că încă poate opri totul dacă…
— Cătălina, taci.
Prea târziu.
Cei doi se priviră.
Radu se întoarse spre mine.
Pentru prima dată nu mai părea furios.
Părea speriat.
— Elena, voi semna divorțul. Îți dau tot ce vrei.
— Nu vreau nimic de la tine.
— Atunci ajută-mă.
M-am uitat la bărbatul care își ascunsese soția ca să-și protejeze cariera și care acum încerca să folosească aceeași soție ca s-o salveze.
— Nu eu te-am adus aici, Radu.
Am plecat.
Divorțul s-a încheiat fără ca el să-l mai conteste.
Ancheta a continuat independent. Radu și-a pierdut postul și a trebuit să răspundă pentru modificările documentelor și pentru rolul său în achizițiile investigate.
Eu nu am intervenit niciodată.
Nici ca să-l distrug.
Nici ca să-l salvez.
Pentru că, după patru ani în care acceptasem să fiu soția pe care nimeni nu trebuia să o vadă, ultimul lucru pe care l-am făcut pentru Radu a fost exact ceea ce el nu se așteptase niciodată:
l-am lăsat să răspundă singur pentru propriile alegeri.