Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Matei a deschis lada frigorifică.
Crema de protecție solară fusese pusă acolo din greșeală între două sticle de apă și era rece.
A luat-o și s-a dus spre tatăl lui.
Eu am rămas lângă ladă.
— Ce faci? l-a întrebat Radu.
— Te ajut.
Matei a pus mult prea multă cremă pe umerii lui.
Radu a tresărit și s-a ridicat imediat.
— Matei! E rece! Ce faci?
Fiul nostru s-a uitat la el nedumerit.
— Ai zis că mori de cald.
Câțiva colegi din apropiere s-au întors.
— Nu puteai să-mi dai sticla?
Matei a ridicat din umeri.
— Păi pe mami n-ai putut s-o dai cu cremă. Pe doamna Laura ai putut.
Radu a încremenit.
Eu m-am apropiat.
— Matei, ajunge. Nu mai pui cremă pe nimeni fără să întrebi.
— Bine.
Laura auzise.
Și-a luat ochelarii de soare de pe șezlong.
— Radu, cred că ar trebui să stai puțin cu familia ta.
— Laura, nu este ceea ce pare.
— Nu trebuie să-mi explici mie.
A plecat spre ceilalți colegi.
Radu s-a întors spre mine.
— Ești mulțumită?
— De ce aș fi?
— Acum jumătate de firmă a auzit.
— Eu n-am spus nimic.
— Puteai să-l oprești.
— Nici nu știam ce avea de gând să facă.
Matei ne privea.
Am oprit discuția acolo.
Nu voiam ca el să creadă că trebuia să ne rezolve problemele.
În mașină, la întoarcere, Matei a adormit pe bancheta din spate.
Radu a rezistat aproape douăzeci de minute.
— Știi ce ai făcut astăzi?
— Eu?
— După luni întregi în care trag pentru promovarea asta, acum toată echipa o să vorbească despre mine.
— Matei are zece ani, Radu. Dacă până și el a observat diferența dintre cum te porți cu mine și cum te porți cu Laura, problema nu este că au văzut colegii tăi.
— Iar începi cu Laura.
— Nu Laura este problema.
— De când am ajuns acolo ai urmărit fiecare gest pe care l-am făcut.
— Pentru că eu am cărat singură toate lucrurile, iar când ți-am cerut zece secunde de ajutor erai bolnav. Când a apărut șefa ta, ai cărat geanta, ai mutat umbrela, ai adus apă și ai dat-o cu cremă.
— Încercam să fiu amabil!
— Atunci fii amabil și acasă.
A strâns volanul.
— Nu înțelegi cât de importantă este promovarea asta pentru noi.
— Pentru noi?
— Da. Salariul mai mare ne-ar ajuta pe toți.
— Și ca să-l obții trebuie să te porți cu șefa ta mai frumos decât cu soția?
— Nu răstălmăci.
N-am mai continuat.
Problema nu începuse pe plajă.
Doar devenise imposibil de ignorat acolo.
În ultimul an eu făceam cumpărăturile, programările lui Matei, mare parte din curățenie și tot ce apărea neprevăzut.
Radu avea mereu o explicație.
Era obosit.
Avea ședință.
Avea un proiect.
Trebuia să se odihnească.
Dar pentru oamenii pe care voia să-i impresioneze găsea timp.
În seara aceea i-am spus:
— De mâine nu mai fac partea ta ca să evităm certurile.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că nu mai sunt persoana care repară tot ce nu ai tu chef să faci.
Am stabilit concret ce ținea de fiecare.
Două dimineți mai târziu, Radu aproape că a uitat că trebuia să-l ducă pe Matei la antrenament.
— Claudia, du-l tu. Am o prezentare.
— Și eu am serviciu.
— Serios? Acum faci asta intenționat?
— Nu. Fac exact ce am stabilit.
A plecat nervos cu Matei.
Schimbarea n-a venit într-o dimineață.
Ne-am certat de mai multe ori în următoarele săptămâni.
Radu continua să creadă că eu îl pedepsesc pentru episodul cu Laura.
Eu încercam să-i explic că episodul doar îmi arătase cât de mult ajunsesem să accept.
Într-o zi a venit acasă mai devreme.
— Am vorbit cu Laura.
M-am uitat la el.
— Despre noi?
— Nu. Despre promovare.
S-a așezat.
— Am încercat să-i explic că la petrecere voiam doar să fac o impresie bună.
— Și?
Radu a râs amar.
— Mi-a spus că dacă vreau promovarea trebuie să-mi fac bine treaba. Nu să-i car geanta și să-i mut umbrela.
N-am spus “ți-am zis eu”.
Nu era nevoie.
Promovarea nu s-a decis atunci.
Procesul a continuat normal, iar pentru prima dată Radu a fost obligat să se bazeze pe munca lui, nu pe favoruri inutile.
Acasă lucrurile au rămas mai grele decât înainte pentru o vreme.
Dar au devenit mai corecte.
Nu pentru că Radu se transformase peste noapte.
Ci pentru că eu nu mai acceptam să revin la vechiul aranjament.
Câteva luni mai târziu, a primit promovarea.
În seara în care ne-a spus, Matei l-a felicitat.
Apoi s-a uitat foarte serios la el.
— Deci ai primit-o fără să mai dai pe nimeni cu cremă?
Radu s-a înroșit.
De data aceea n-a dat vina pe mine și nici pe Matei.
— Da. Se pare că era suficient să-mi fac treaba.
Matei a dat mulțumit din cap și s-a întors la ce făcea.
Mai târziu, când am rămas singuri, Radu s-a uitat la mine.
— M-am purtat urât cu tine în ziua aia.
— Nu doar în ziua aia.
A tăcut.
— Știu.
Asta conta mai mult decât scuzele pe care le-aș fi putut smulge de la el pe plajă.
Am rămas împreună, dar nu ne-am întors la felul în care trăiserăm înainte.
Radu și-a păstrat partea lui de responsabilități.
Iar când începea să alunece din nou spre vechile obiceiuri, nu le mai preluam eu în tăcere.
Ziua aceea n-a reparat căsnicia noastră.
Doar a făcut imposibil să mai pretindem că problema nu exista.