Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Mama a scos mai întâi bluza groasă pe care o pusese pentru nepot.
Mi-a întins-o.
— Dă-i-o.
Am luat-o fără să spun nimic.
Apoi a scos păturica.
Câteva minute mai târziu, băiatul nostru stătea la căldură în mașină.
Radu încă se lupta cu roata.
Prezonul blocat îi dădea mai mult de furcă decât estimase, iar ploaia nu se oprea.
— Mi-e foame, a spus copilul din spate.
Mama a desfăcut sacoșa din nou.
De data asta am început să râd.
— Nu.
Elena s-a uitat la mine.
— Ce?
A scos punga cu sandvișuri.
— Nimic, mamă.
Mi-a întins unul.
— Ia.
— Îi dau lui.
— Pentru el am altul. Ia și tu.
L-am luat.
După câteva minute, Radu a venit la portbagaj cu mâinile ude și murdare.
Mama a scos unul dintre cele două prosoape.
I l-a întins.
Radu s-a uitat la prosop.
Apoi la mine.
— Nu spune nimic, i-am zis.
A început să râdă.
— N-am spus.
— Dar te gândești.
— Foarte tare.
Mama nu părea deloc interesată să câștige disputa de dimineață.
I-a dat prosopul și s-a așezat din nou în mașină.
După aproape o oră, Radu a reușit să schimbe roata.
Am pus bagajele înapoi.
Sacoșa în carouri a rămas ultima.
Am ridicat-o eu.
Era mult mai ușoară.
— Mamă?
— Da?
— Te-ai gândit că facem pană?
Elena s-a uitat la mine de parcă întrebarea era absurdă.
— Doamne ferește. Normal că nu.
— Atunci de ce ai pus toate lucrurile astea?
A ridicat din umeri.
— Păi am plecat la drum cu voi.
Atât.
N-a spus “ți-am zis eu”.
Nici n-a fost nevoie.
Am ajuns la hotel seara.
Exact cum îi promisesem, acolo aveam de toate.
Restaurant.
Apă.
Prosoape albe.
Căldură.
Când Radu a deschis portbagajul, am luat valiza mea.
Apoi sacoșa mamei.
— Las-o, mamă, a spus Elena. O duc eu.
— Nu.
— E ușoară acum.
— Știu.
Am pus-o pe umăr.
— Pe asta o duc eu.
În cameră, mama a desfăcut-o să vadă ce mai rămăsese.
Două mere.
Biscuiții.
Medicamentele.
Șervețelele.
Și al doilea prosop.
L-am ridicat.
— Pe ăsta chiar nu cred că-l mai folosim.
Mama mi l-a luat și l-a împăturit la loc.
— Lasă-l.
M-am uitat la ea.
Elena a închis sacoșa.
— Să fie.