Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu s-a uitat la mine câteva secunde.
— Ce întrebare mai e și asta?
— Una simplă. A cui este piscina?
Simona a râs.
— Dumnezeule, Daniela, chiar faci proces pentru că băieții tăi nu intră o zi în apă?
— Nu te-am întrebat pe tine. L-am întrebat pe Radu.
Fratele meu s-a ridicat de pe șezlong.
— Este piscina casei.
— Corect. Și casa cui este?
Mama s-a băgat imediat între noi.
— Nu începe cu asta.
Matei și Vlad mă priveau fără să înțeleagă.
Radu, în schimb, înțelesese perfect.
Casa era a mea.
O cumpărasem cu câțiva ani înainte, ca investiție. Eu și copiii nu locuiam permanent acolo. Când părinții mei avuseseră nevoie de o locuință mai potrivită, îi lăsasem să stea în casă fără chirie.
Cu șapte luni înainte, Radu și Simona avuseseră și ei probleme cu locuința. Îmi ceruseră să stea “două-trei luni” până își găseau altceva.
Acceptasem.
Trecuseră șapte luni.
Nu-mi plăteau chirie. Părinții mei contribuiau cu o parte dintre cheltuielile lor, dar eu continuam să suport costurile importante ale casei și întreținerea piscinei.
Și acum fratele meu îmi explica de ce copiii mei nu aveau voie în “piscina lor”.
— Nu contează pe numele cui este casa, a spus Radu. Noi locuim aici.
— Contează când îi spui copilului meu că nu are voie să intre în piscina mea.
— Uite exact de asta nu se poate discuta cu tine, a intervenit Simona. Cum apare o problemă, imediat ne amintești că tu ești proprietara.
— Nu v-am amintit niciodată până astăzi.
— Pentru că până astăzi nu te-ai purtat așa.
Am rămas câteva secunde uitându-mă la ea.
Trăia de șapte luni gratuit într-o casă care îmi aparținea și tocmai mă acuza pe mine că “mă purtam urât”.
Tata s-a apropiat în sfârșit.
— Hai să terminăm. Copiii intră în piscină și gata.
Simona s-a întors spre el.
— Nu. Ai mei sunt deja în apă și eu am spus că astăzi nu vreau să intre și ei.
— Atunci scoate-i și pe ai tăi, i-am spus.
— Nu-mi spui tu ce să fac cu copiii mei.
— În regulă. Atunci închidem piscina pentru astăzi.
Radu a râs fără urmă de amuzament.
— Auzi la ea. Acum ne pedepsește pe toți.
— Nu pedepsesc pe nimeni.
M-am apropiat de Matei și Vlad.
— Mergeți să vă schimbați. Plecăm.
Matei a vrut să spună ceva, dar i-am făcut semn că discutăm mai târziu.
După ce băieții au intrat în casă, i-am spus lui Radu:
— Când mă întorc, vreau să discutăm cât mai aveți nevoie ca să vă găsiți altă locuință.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Cum adică?
— Exact cum ai auzit.
Mama s-a alarmat imediat.
— Daniela, nu-i dai afară pentru o ceartă între copii.
— Nu este o ceartă între copii. Copiii nu s-au certat deloc. Doi adulți i-au umilit pe ai mei și apoi mi-au explicat că ei hotărăsc în casa mea.
Radu s-a apropiat.
— Și unde vrei să mergem?
— Nu știu. Mi-ai spus că stați aici două-trei luni. Au trecut șapte.
— Pentru că nu găsim ceva potrivit.
— Atunci va trebui să găsiți.
A urmat exact conflictul pe care până atunci îl evitasem.
Radu nu și-a cerut scuze. Din contră, a susținut că, din moment ce el și familia lui locuiau acolo, casa devenise în practică “locuința familiei”. Simona mi-a spus că nu aveam nevoie de ea și că era absurd să țin atât de mult la o proprietate pe care nici măcar nu locuiam permanent.
Mama a trecut de partea lor.
— Tu ai apartamentul tău. Ei unde să se ducă?
— Când i-am primit, aveau nevoie de câteva luni.
— Sunt fratele tău și nepoții tăi.
— Iar Matei și Vlad ce sunt?
Mama a tăcut.
În seara aceea am plecat cu băieții.
În următoarele zile, Radu m-a sunat de mai multe ori. Nu pentru a-și cere scuze copiilor mei, ci pentru a mă convinge că reacționasem exagerat.
Apoi a schimbat tactica.
Mi-a spus că, dacă îl oblig să plece, părinții noștri vor suferi. Mama mi-a spus că ea și tata nu vor rămâne în casă dacă îl dau afară pe Radu.
Pentru prima dată exista un cost pe care nu-l puteam evita.
Nu voiam să-mi pierd relația cu părinții. Și nu voiam nici să-i oblig să plece din casa în care se simțeau bine.
Dar nici nu puteam continua ca înainte.
Le-am dat lui Radu și Simonei un termen realist pentru a-și găsi o locuință. Nu i-am scos de pe o zi pe alta și nu i-am lăsat cu copiii pe drumuri.
Radu a folosit aproape fiecare săptămână din acel termen încercând să mă facă să mă răzgândesc.
Nu m-am răzgândit.
Și-a găsit în cele din urmă un apartament de închiriat.
În ziua în care și-au mutat ultimele lucruri, Simona nu mi-a spus nimic. Radu s-a oprit însă lângă mașină.
— Sper că ești mulțumită. Pentru o piscină ai rupt familia.
— Nu a fost pentru piscină.
— Sigur.
— A fost pentru că ai ajuns să crezi că ceea ce îți ofer eu îți aparține mai mult decât îmi aparține mie.
A plecat fără să răspundă.
Mama și tata au decis până la urmă să rămână în casă. Relația mea cu ei a fost rece o perioadă, mai ales cu mama, care a continuat să creadă că ar fi trebuit să-l las pe Radu să stea.
Cu fratele meu lucrurile nu au revenit la normal. Ne vedem la unele evenimente de familie, dar nu mai avem relația de dinainte.
Matei și Vlad au continuat să meargă la bunici.
Și au continuat să folosească piscina.
Radu și Simona nu s-au mai mutat niciodată într-o proprietate de-a mea.