Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Doamnă, a spus bărbatul, copilul nu v-a jignit cu nimic.
Pensionara s-a întors spre el.
— Dar dumneavoastră de ce vă băgați? V-am cerut părerea?
— Nu. Dar vă aud de cinci minute certând o femeie care nici măcar nu v-a cerut locul.
Câteva persoane au murmurat aprobator.
Pensionara s-a înroșit.
— Sigur. Acum toți sunteți împotriva mea. Pentru că sunt bătrână.
— Nu pentru că sunteți bătrână, a spus o femeie de lângă ușă. Pentru felul în care vorbiți.
— Dar ce-am spus atât de grav?
Tânăra însărcinată a intervenit:
— Vă rog, gata. Nu vreau să se certe nimeni din cauza mea.
Autobuzul a frânat brusc.
Tânăra s-a dezechilibrat și s-a prins mai tare de bară.
Fetița i-a strâns mâna.
— Mami, ești bine?
— Sunt bine.
Bărbatul care intervenise s-a ridicat imediat de pe locul lui, aflat câteva rânduri mai în spate.
— Doamnă, veniți să stați aici.
Tânăra a clătinat din cap.
— Mulțumesc, dar nu trebuie.
— Ba trebuie. Eu cobor peste două stații.
I-a făcut loc.
Tânăra s-a așezat și și-a tras fetița lângă ea.
Părea că totul se terminase.
Dar pensionara nu se putea opri.
— Vedeți? Exact despre asta vorbeam. Imediat sare toată lumea. Eu dacă spun că mă dor picioarele, nu mă întreabă nimeni nimic.
Bărbatul a privit-o câteva secunde.
— Dar nimeni nu v-a cerut să vă ridicați.
Pensionara a tăcut.
— Nici doamna, nici copilul. Dumneavoastră ați început discuția.
Femeia de lângă ușă a adăugat:
— Și puteați să rămâneți pe scaun fără să umiliți pe nimeni.
Replica aceea a schimbat ceva.
Pensionara și-a coborât privirea spre geanta din poală.
Pentru prima dată de când începuse scandalul, n-a mai avut răspuns.
Fetița o privea în continuare.
Nu cu răutate.
Doar cu nedumerire.
După câteva momente, pensionara a întrebat-o:
— Cum te cheamă?
Mama fetiței a ezitat.
Copila însă a răspuns:
— Mara.
— Și câți ani ai, Mara?
Fetița și-a ridicat palma.
— Cinci.
Pensionara a zâmbit foarte puțin.
— Eu am doi băieți.
Mara s-a apropiat puțin de mama ei.
— Sunt mari?
— Foarte mari. Mai mari decât mama ta.
— Și au copii?
Întrebarea a făcut-o pe femeie să-și piardă zâmbetul.
— Unul are.
— Atunci sunteți bunică.
— Sunt.
Mara a părut mulțumită de răspuns.
Autobuzul a continuat câteva sute de metri în liniște.
Apoi pensionara a spus, fără să privească pe nimeni:
— Când eram însărcinată cu băiatul cel mare, lucram într-o fabrică.
Tânăra a ridicat ochii.
— Făceam aproape o oră până acasă. Cu două autobuze. Și da… uneori îmi dădea cineva locul.
Nimeni n-a întrerupt-o.
— Alteori nu-mi dădea nimeni.
Și-a frecat mâinile.
— Și mă supăram.
Bărbatul care intervenise mai devreme a rămas tăcut.
Pensionara s-a uitat în cele din urmă la tânăra însărcinată.
— Probabil că am uitat cum era.
— Nu trebuia să vă ridicați pentru mine, a spus tânăra. Chiar nu asta m-a deranjat.
— Știu.
— Atunci ce v-a deranjat?
Femeia a tras aer în piept.
— Că am crezut că o să-mi ceri locul înainte să spui ceva. Și m-am pregătit să mă apăr de o ceartă care nici măcar nu exista.
Tânăra n-a răspuns imediat.
— Și pentru asta m-ați certat?
Pensionara a dat încet din cap.
— Da.
Apoi s-a uitat spre Mara.
— Iar pe tine te-am certat fiindcă mi-ai spus ceva ce nu mi-a convenit să aud.
Mara a întrebat foarte serios:
— Sunteți încă supărată pe mine?
Femeia a rămas nemișcată o clipă.
— Nu, mamă. Pe tine nu.
Autobuzul s-a apropiat de următoarea stație.
Pensionara și-a luat geanta și s-a ridicat.
Tânăra a privit-o surprinsă.
— Coborâți?
— Nu. Mai am trei stații.
A arătat spre scaunul pe care tocmai îl eliberase.
— Dar cred că pot să stau puțin și în picioare.
Tânăra a vrut să protesteze.
— Nu, doamnă. Stați jos. Eu am deja loc.
Pensionara s-a uitat atunci la fetiță.
— Mara?
— Da?
— Vrei să stai tu?
Fetița și-a privit mama.
— Pot?
Mama a zâmbit.
— Poți.
Mara s-a așezat pe locul femeii.
Pensionara s-a prins de bară și a rămas lângă ele.
După câteva secunde, fetița s-a uitat în sus.
— Vă dor picioarele?
Femeia a început să râdă.
— Puțin.
Mara s-a ridicat imediat.
— Atunci stați dumneavoastră.
Pensionara a rămas cu ochii la ea.
— Nu, Mara. Acum stai tu.
Când a venit stația la care trebuia să coboare, femeia și-a luat geanta și s-a îndreptat spre ușă.
Înainte să coboare, s-a întors.
— Mara!
Fetița a ridicat capul.
— Să nu pierzi obiceiul ăsta.
— Care?
Pensionara a zâmbit.
— Să întrebi oamenii lucrurile pe care adulților le e rușine să și le mai întrebe singuri.
Ușile s-au deschis.
Femeia a coborât.
Mara s-a uitat după ea prin geam, apoi s-a întors spre mama ei.
— Mami?
— Da?
— Acum nu mai e supărată?
Mama și-a mângâiat fetița pe păr.
— Nu cred.
Bărbatul de lângă ele a zâmbit.
Iar autobuzul și-a continuat drumul.