Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am ajuns în fața blocului Getei cu cheile strânse în palmă. Era aproape nouă și jumătate seara, iar eu încă nu-mi revenisem după amenințarea lui Adrian.
Șase luni îi plătisem toate cheltuielile. Șase luni îi ascultasem promisiunile că își va găsi de lucru. Iar acum, în propriul meu apartament, mă amenințase cu divorțul pentru că refuzasem să-i spăl podelele mamei lui.
Am descuiat ușa și am aprins lumina.
Am rămas nemișcată.
Apartamentul era impecabil.
Pereții fuseseră zugrăviți recent. Parchetul strălucea, bucătăria era curată, iar în baie se vedea un robinet nou.
Nu exista nicio mizerie de la instalator. Nicio podea care trebuia spălată urgent.
Pe masa din sufragerie erau câteva pliante de la o agenție imobiliară.
Am luat unul în mână.
În clipa aceea a sunat soneria.
La ușă stătea o femeie de aproximativ treizeci și cinci de ani, cu o tabletă în mână.
— Bună seara! Sunt Diana, de la agenția imobiliară. Am venit pentru ultimele fotografii ale apartamentului.
— Ce fotografii?
— Doamna Geta ne-a spus că termină astăzi de mutat lucrurile. Chiriașii preiau apartamentul luni.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Chiriașii?
— Da. Contractul este deja semnat.
— Și unde se mută doamna Geta?
Femeia m-a privit surprinsă.
— La fiul dumneaei. Ne-a spus că va locui acolo pe termen nedeterminat.
Dintr-odată, am înțeles de ce apăruse fotoliul acela uriaș în sufrageria mea.
Nu fusese adus pentru o lună.
Era prima piesă dintr-o mutare permanentă despre care nimeni nu mă întrebase.
— Cât este chiria? am întrebat.
— Două mii șapte sute de lei lunar. Garanția a fost deja achitată.
— În contul cui?
— Doamna Geta ne-a indicat contul fiului ei. A spus că el o ajută să administreze banii.
Mi-am mușcat buza ca să nu izbucnesc.
Adrian nu avea serviciu. Eu plăteam întreținerea, mâncarea, facturile și aproape toate cheltuielile lui personale.
Iar el și mama lui hotărâseră să locuiască gratuit în apartamentul meu, în timp ce încasau chirie pentru locuința Getei.
I-am mulțumit agentei și am plecat.
În mașină am deschis aplicația bancară.
Am verificat tranzacțiile făcute cu cardul suplimentar al lui Adrian în ultimele trei luni.
Magazin de vopsele.
Materiale de construcții.
Corpuri de iluminat.
Firmă de curățenie.
Toate plătite din contul meu.
Am simțit cum îmi ard obrajii.
Eu contribuisem, fără să știu, la renovarea apartamentului pe care soacra urma să-l închirieze.
Am sunat-o pe Irina, o prietenă avocată.
— Raluca, păstrează toate dovezile, mi-a spus după ce i-am povestit. Nu face nimic impulsiv. Protejează-ți conturile personale și nu încerca să-l scoți pe Adrian din locuință cu forța. Dacă vrei divorțul, rezolvăm legal.
— Apartamentul este cumpărat de mine înainte de căsătorie.
— Știu. Dar trebuie să verificăm toate actele și situația concretă.
După ce am închis, am blocat cardul suplimentar și mi-am schimbat parolele bancare.
Apoi l-am sunat pe fratele meu, Sorin, și l-am rugat să vină până la mine.
Nu voiam să port singură discuția care urma.
Când am intrat în apartament, Geta încă stătea pe canapea.
Dar de data aceasta nu mai gemea.
— Mâine să-i spui Ralucăi să aducă și restul cutiilor, îi spunea lui Adrian. Și să aibă grijă cu vesela!
— Lasă, mamă, rezolv eu.
Am pășit în sufragerie.
— Nu am făcut curățenie.
Adrian s-a întors brusc.
— Atunci unde ai fost?
Am ridicat telefonul.
— Am aflat că apartamentul mamei tale este deja închiriat.
Geta s-a ridicat imediat în șezut.
— Cine ți-a spus asta?
— Agenta imobiliară. Chiriașii se mută luni, iar dumneavoastră urma să locuiți aici permanent.
Adrian a pălit.
— Raluca, putem explica.
— Atunci explicați-mi de ce ați hotărât amândoi cine locuiește în apartamentul meu fără să mă întrebați.
Geta și-a încrucișat brațele.
— Sunt mama lui! Ce voiai, să mă lase pe drumuri?
— Aveți un apartament, doamnă Geta. Un apartament pe care tocmai l-ați închiriat.
— Banii aceia sunt pentru bătrânețea mea!
— Atunci folosiți-i pentru cheltuielile dumneavoastră. Nu hotărâți că eu trebuie să vă întrețin.
Adrian a lovit brațul canapelei cu palma.
— Iar începi cu banii! Câștigi suficient!
— Da, Adrian. Muncesc pentru ei. Iar tu ai folosit cardul meu ca să renovezi apartamentul mamei tale.
A încercat să mă întrerupă.
— Am cumpărat câteva materiale!
— Și ai plătit o firmă de curățenie. În timp ce mie îmi spuneai că mama ta are nevoie să merg să-i spăl podelele.
Geta și-a ferit privirea.
Am continuat:
— Unde sunt banii primiți drept garanție de la chiriași?
— În contul meu, a răspuns Adrian.
— Atunci de ce nu ai folosit banii aceia pentru renovare?
S-a făcut liniște.
Geta a fost cea care a vorbit.
— Pentru că avea niște datorii! Ce mare nenorocire?
Adrian s-a întors furios spre ea.
— Mamă, taci!
L-am privit.
— Ce datorii, Adrian?
— Niște restanțe pe cardurile mele. Le-aș fi acoperit când începea să intre chiria.
— Deci ai folosit o parte din garanția chiriașilor ca să-ți plătești datoriile?
— Doar temporar!
M-am așezat pe scaun.
În șase luni, omul acesta îmi cheltuise banii, ascunsese datorii și plănuise să-și mute mama în casa mea.
Iar când refuzasem să le mai fac pe plac, mă amenințase cu divorțul.
— Adrian, îți amintești ce mi-ai spus înainte să plec?
— Ce?
— Că mâine depui actele de divorț.
A râs nervos.
— Hai, Raluca! Eram supărat!
— Eu nu mai sunt supărată.
L-am privit drept în ochi.
— Accept divorțul.
Geta a încremenit.
— Cum adică?
— Exact cum ați auzit. Nu mai vreau să continui căsnicia asta.
Adrian s-a ridicat.
— Pentru un fotoliu și niște bani distrugi trei ani de căsnicie?
— Nu pentru fotoliu. Pentru toate minciunile, pentru banii cheltuiți fără acordul meu și pentru felul în care ai ajuns să mă tratezi.
— Îmi găsesc serviciu! Îți dau banii înapoi!
— Mi-ai promis asta de luni întregi.
Geta a început să plângă.
— Uite cum o femeie fără suflet îmi lasă băiatul pe drumuri!
Am privit-o calm.
— Băiatul dumneavoastră are patruzeci de ani. Și are o mamă care deține un apartament.
Adrian și-a trecut mâinile prin păr.
— Nu poți să mă dai afară!
— Nu o să încerc să te scot cu forța. Vom stabili prin avocat cum ne separăm și cum îți ridici lucrurile. Dar nu-ți voi mai plăti cheltuielile personale.
Sorin a rămas lângă intrare, fără să intervină.
În seara aceea, după multe discuții, Adrian și Geta au plecat temporar la o rudă. În zilele următoare am stabilit, cu ajutorul avocaților, cum urmau să-și recupereze lucrurile rămase.
Geta a trebuit să anuleze contractul de închiriere înainte ca noii chiriași să se mute. A restituit garanția și a suportat costurile prevăzute în contract.
Adrian s-a mutat înapoi la ea.
Eu am început procedurile de divorț.
Nu a fost simplu. Au urmat discuții despre bunuri, cheltuieli și banii folosiți de Adrian. Am păstrat toate extrasele bancare și am urmat sfaturile avocatului.
La câteva săptămâni după despărțire, am primit un mesaj de la el.
„Raluca, dacă îmi împrumuți 3.000 de lei, pot să rezolv ultimele datorii și poate o luăm de la capăt.”
Am citit mesajul de două ori.
Apoi am pus telefonul deoparte.
Nu i-am răspuns.
Într-o sâmbătă, după ce divorțul fusese finalizat, Sorin m-a ajutat să predau fotoliul vechi al Getei.
Când l-am mutat, am descoperit două zgârieturi adânci în parchet.
— Se repară, mi-a spus fratele meu.
Am privit locul gol și am zâmbit.
— Da, Sorin. Se repară.
Am chemat un meșter, iar după câteva zile parchetul arăta din nou bine.
În colțul unde stătuse fotoliul am pus o lampă și o plantă mare.
În prima seară în care am rămas singură în sufragerie, mi-am făcut un ceai și m-am așezat pe canapea.
Nu mai era nimeni care să-mi reproșeze ce cumpărasem.
Nimeni care să-mi folosească salariul fără să mă întrebe.
Nimeni care să mă amenințe cu divorțul dacă nu executam ordinele mamei lui.
Mi-am amintit că, la începutul căsniciei, Adrian fusese un om atent. Mă făcea să râd și mă sprijinise când îmi murise tatăl.
Nu toate amintirile noastre erau urâte.
Dar nici amintirile frumoase nu puteau șterge lipsa de respect din ultimul an.
În seara aceea am înțeles că nu divorțasem din cauza unui fotoliu vechi.
Divorțasem pentru că ajunsesem să mă simt străină în apartamentul pentru care muncisem ani întregi.
Soțul meu crezuse că amenințarea cu divorțul mă va face să mă supun.
Dar tocmai amenințarea aceea mă trimisese în apartamentul Getei, unde descoperisem adevărul.
Și, pentru prima dată după multe luni, când am stins lumina și m-am dus la culcare, nu m-am mai întrebat ce va trebui să plătesc sau să suport a doua zi.
Eram singură.
Dar în propria mea casă era, în sfârșit, liniște.